Marina Samoilă
Iată de ce ediția noastră de săptămâna aceasta este dedicată cunoașterii soiurilor de struguri românești.
Viticultura și vinificația datează în țara noastră încă din timpurile dacilor, mari consumatori de vinuri și de festine. Legenda spune că Regele Burebista a decis dezrădăcinarea tuturor viilor pentru a diminua consumul de vin în Dacia.
În perioada anilor 1800-1900 România cultiva viță de vie pe suprafețe considerabile, 150 000 de ha. Perioada interbelică a fost cea mai bună pentru industria de vinuri românești, suprafața cultivată ajungând la 300 000 de ha, iar vinurile românești fiind apreciate în toată Europa.
În prezent, ocupăm locul 5 în Europa ca suprafață de viță de vie cultivată (180 000 ha) și locul 6 la producția de struguri și vin.
Toată această introducere pentru a sublinia faptul că România are istorie ca țară producătoare de vinuri și datorită acestei istorii, de-a lungul anilor, s-au dezvoltat câteva soiuri de struguri autohtone valoroase.
Încep enumerarea acestora cu cele trei Fetești: Neagră, Albă și Regală.
Feteasca Neagră este un soi foarte vechi de struguri roșii, port drapel al României, care dă de furcă vinificatorilor, punându-i la grele încercări pentru a obține un vin extraordinar. La început, Feteasca Neagră era cultivată cu precădere în Moldova și Muntenia, dar nevoia de autohton i-a făcut pe români să o planteze în toate arealele viticole din țară, punând-o în lumina terroir-ului local. Vinurile din Fetească Neagră se potrivesc cel mai bine cu mâncărurile autohtone: cu sarmale, sau pomana porcului ori brânzeturi din lapte de oaie.
Feteasca Albă este unul dintre cele mai vechi soiuri românești, apare în Moldova, dar la fel ca Feteasca Neagră în prezent este cultivată în toată țara, în Republica Moldova și chiar și în Ungaria. Vinurile sunt definite prin note florale, care te poartă cu gândul la livezile de cireși, primăvara. Pot fi vinuri ușoare numai bune de pus lângă pește la grătar, sau vinuri mai complexe, care se lasă descoperite alături de preparate pe bază de carne de curcan.
Feteasca Regală, sora cea mică a trio-ului de Fetești, a fost obținută în anii 1920 în Transilvania ca încrucișare dintre Feteasca Albă și posibil Grasă de Cotnari. Soiul jovial al românilor, care acompaniază cu brio nunțile și petrecerile lungi. Poate fi un vin de cursă lungă, debordant în arome de iarbă și pelin sau vinul elegant, rotunjit în butoaiele de stejar.
Din păcate, multe dintre soiurile de struguri autohtone s-au pierdut. Astăzi, au rămas 16 destul de populare. Unele la nivelul țării, altele doar local. Acestea sunt: cele 3 Fetești, Negru de Drăgășani, Novac, Zghihara de Huși, Șarba, Plăvaia, Busuioaca de Bohotin, Crâmpoșia Selecționată, Mustoasa de Măderat, Tămâioasa Românească, Frâncușa, Grasa de Cotnari, Băbeasca Neagră, Galbena de Odobești.
Las loc aici pentru partea a doua a poveștii noastre despre strugurii României, dar vă invit la sărbătoare cu o Fetească Albă delicioasă: Maria Fetească Albă, de la Crama Jidvei, pe care o găsiți în Pachetul Sfintelor.
Feteasca Albă are un areal deosebit în zona Târnavelor. Acesta îi pune în valoare aromele proaspete de flori de cireș și salcâm, pere coapte, mere crocante. Este fin și diafan ca prima zăpadă a anului, însă nu-i lipsește consistența. Iar dacă-i dai sticlei un răgaz de 2-3 ani, vei descoperi un vin diferit, complex, copt și serios. Eu l-aș pune ca deschizător de masă, lângă aperitive neaoșe cu tobă, lebăr, slănină și șorici. Iubesc Feteasca, în toate fațetele ei și sper să-i fac pe toți cei pe care-i întâlnesc să se îndrăgostească iremediabil de soiurile noastre de suflet.
