După ce a publicat celebra ordonanță 13 în apropierea miezului nopții, PSD a stârnit furia a sute de mii de oameni care au ales să își spună clar nemulțumirile în stradă. Însă aceasta n-a fost singura formă de protest. Internetul a fost inundat cu poze amuzante la adresa liderilor coaliției de guvernare, iar în ultimele zile au început să apară și jocuri care duc totul și mai departe.

PSD Invaders

O recreare a celebrului ”Space Invaders”, joc din anii '80 în care trebuia să aperi planeta de atacatori veniți din spațiu, cu ajutorul unei mici navete care arunca gloanțe și bombe. În loc de extratereștri, în PSD Invaders trebuie să te aperi de hoți care trag în tine, iar armele tale sunt un tun cu gloanțe și niște bombe ”DNA” care au o putere de distrugere mai mare. La finalul jocului sunt prezentate și mesaje prin care ești îndemnat să încerci din nou să salvezi România de hoție.

PSD invaders joc PSD invaders joc

Dă o palmă corupției

Un alt site care se leagă de PSD a devenit viral în ultimele zile în online-ul românesc. Daopalmacoruptiei.com îl înfățișează pe liderul Social-Democraților, Liviu Dragnea, care stă pregătit de pălmuială. Cu ajutorul mouse-ului poți mișca mâna acestuia spre a-l face să-și dea singur palme. Scorul este ținut în funcție de rapiditatea cu care repeți mișcările, iar numărul total de palme primite de celebrul teleormănean, de la toată lumea care s-a jucat, este afișat și el sus.

da o palma coruptiei com da o palma coruptiei com da o palma coruptiei com

Altă Întrebare

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a ajuns viral pe toate canalele după ce a ținut celebra conferință de presă de la Guvern, în care s-a dat OUG 13/2017. Iritat de întrebările veridice ale jurnaliștilor prezenți, Iordache a încercat să facă o selecție, să răspundă numai la ce vrea el. Astfel că a repetat obsesiv replica ”Altă întrebare”, până când a ajuns un fenomen social. Altaintrebare.ro e ca un fel de bot. Îl poți întreba orice, iar el îți va răspunde în stilul Ministrului Justiției. Altă întrebare!

alta intrebare joc bot alta intrebare joc bot