Raportul susține că noile tehnologii vor conduce la crearea a peste 7,2 milioane de locuri de muncă, până în 2037, în mai multe domenii de activitate, cum ar fi sănătate, cercetare și educație. Aceste rezultate contrazic așteptările pesimiste cu privire la faptul că inteligența artificială va reduce nevoia forței de muncă umane pe piață.

Potrivit studiului, sfera de sănătate și asistență socială va avea cel mai mult de câștigat, întrucât disponibilitatea locurilor de muncă ar putea crește cu 1 milion, în Marea Britanie. În avantaj vor fi și cei din domeniile profesionale, științifice și tehnice. Astfel, sectoarele în avantaj sunt cele care implică sarcini complexe și specializate, precum și lucrul cu oameni, cum sunt cei din educație, informare și comunicare, servicii hoteliere și HoReCa.

Pe de altă parte, domeniile care vor fi afectate cel mai mult sunt cele care presupun sarcini repetitive și administrative, precum finanțe și asigurări, retail, construcție, administrare publică, transport și producție. Acesta din urmă ar putea să se confrunte cu circa 700.000 de disponibilizări în următorii 20 de ani.

„Puterea inteligenței artificiale deja remodelează industriile, modelele de afaceri și eliberează angajații”, afirmă Melissa Di Donato, COO și director global pe Soluții Cloud de ERP al SAP. În plus, ea a mai subliniat că AI va crea mult mai multe locuri de muncă decât va înlocui, iar acolo unde asta se va întâmpla, va fi vorba despre sarcini banale, ceea ce le va permite angajaților să fie mai creativi, relatează Business Insider.