Dacă sunteți la fel ca mine, aveți clar nevoie de puțin ajutor. Ca să evitați ca întoarcerea dintr-un concediu relaxant să se transforme într-un fiasco pentru că nu v-ați plătit la timp facturile, am selectat pentru voi câteva aplicații românești care vă pot ajuta să vă plătiți dările de oriunde și în orice moment al zilei. Fără a mai sta la coadă, a depinde de programul administratorului de bloc sau de plicurile pe care le primiți în poștă.

Pago

Pago este un startup lansat în toamna anului trecut. Echipa a dezvoltat o aplicație care te ajută să plătești toate facturile dintr-un singur loc, scopul tinerilor din spatele Pago fiind de a elimina, pe cât se poate, cozile imense de la ghișee.

În esență, Pago le permite utilizatorilor să aducă toate conturile online ale furnizorilor într-o singură aplicație sau pot să-și creeze conturi noi dacă nu le au. Acesta din urmă este un beneficiu și pentru furnizori, pentru că îi ajută la creșterea numărului de conturi existente. După sincronizarea conturilor în Pago, îți poți alege tipul locuințe sau adresele și poți să vezi facturile în format PDF.

Ca să începi să plătești facturile te duci la secțiunea de Furnizori și îi cauți pe cei de care ai nevoie și-i selectezi. Ai disponibili furnizori importanți din domeniul telecom, cum ar fi Vodafone, Orange, UPC sau RDS, poți plăti factura de curent și gaze la Enel, Electrica, EON sau CEZ, iar pentru cei din Buzău, București, Oradea sau Timișoara, se pot plăti taxele pentru gunoi.

Cei de la Pago au primit susținerea Mastercard și bani de la Banca Transilvania. Pe lista lor se află și introducerea în aplicație a opțiunii de plată pentru taxa de pod și asigurări RCA, de călătorie și de casă, iar până la sfârșitul anului vor să adauge și plata de taxe, impozite și amenzi.

La nivel de securitate, plățile sunt securizate cu ajutorul unui PIN sau cu amprenta telefonului. Aplicația e disponibilă atât pe Android, cât și pe iOS și este gratuită. De altfel, folosirea ei este gratuită, tot ce trebuie să faci e să plătești facturile către furnizori.

Ca să vă faceți o idee mai bună despre modul în care funcționează Pago, aruncați un ochi pe review-ul pe care l-am făcut în momentul în care am testat aplicația.

mobilPay Wallet

Dacă nu vreți mai depindeți de programul administratorului, mobilPay Wallet vă dă opțiunea de a plăti întreținerea chiar de pe telefon.

Cei de la NETOPIA mobilPay au introdus încă din luna aprilie această opțiune disponibilă pentru câteva mii de locatari din țară.

în total, locatarii a peste 45.000 de apartamente din București, Constanța, Iași, Bacău, Timișoara și Brașov își pot achita întreținerea din aplicația mobilPay Wallet.

Pentru a avea acces direct la plata întreținerii prin portofelul digital dezvoltat de NETOPIA mobilPay, locatarii își pot descărca aplicația mobilPay Wallet gratuit, din App Store sau Google Play, pe telefoanele smart cu sisteme de operare iOS și Android. Aplicația poate fi folosită pentru a efectua diverse tipuri de plăți în mai multe domenii de interes: facturi, reîncărcări, transport, benzinării, restaurante și supermarketuri.

Mai multe detalii despre companiile de administrare a imobilelor care au adoptat apliacația românească găsiți aici.

Younify

Younify este un startup care îți permite centralizarea tuturor factorilor și contractelor de credit sau de leasing, după care le poți plăti sau semna cu un singur click.

Ca să ai acces la platformă trebuie să îți faci un cont de utilizator și să-ți ”legi” un card pentru a plăti orice mult mai ușor. Aplicația ”colectează” facturile tale pe care le vei găsi pe platformă structurare în funcție de data scadentă, ca să știi mereu care sunt cele prioritare. În prezent, 30 de furnizori sunt disponibili pe platformă.

În plus, pe Younify poți arhiva facturile achitate sau neachitate pentru a avea la îndemână un istoric al plăților.

Younify este un serviciu pe care îl poți accesa gratuit timp de un an de zile, după aceea prețul de utilizare al platformei fiind de 1 euro/an.

Aflați, pe larg, povestea Younify în acest material.