Apple și Google au lucrat la un proiect comun istoric, prin care și-au pus la bătaie cunoștințele pentru a dezvolta o soluție de contact tracing, care te anunță dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată cu noul Coronavirus. Aplicațiile erau integrate în sistemele de operare, iar pe baza acestora autoritățile dezvoltau aplicații proprii.

Conform digi24.ro, specialiștii de la Spitalul Militar din București construiau o asemenea aplicație pentru România în luna august, dar momentan nu sunt vești privind lansarea ei. Țări precum Germania, Irlanda sau Singapore au implementat deja asemenea soluții.

Ultimul update de iOS 13.7 aduce o simplificare a aplicației. Odată cu această actualizare, Apple și Google vor introduce noi unelte pentru monitorizarea cazurilor. Practic, utilizatorii nu vor mai fi nevoiți să descarce și să instaleze o aplicație dedicată creată de autoritățile din țara lor. În schimb, ei vor primi o notificare directă pe telefon cu informații de la autorități despre cum funcționează sistemul de notificare, ce face acesta și se pot înscrie. Aplicația Apple va instala un profil provizoriu pe telefon care nu-ți va afecta folosirea acestora. Pe Android va fi instlaată o aplicația autogenerată. Această variantă nu înlocuiește deja aplicațiile create, ci e o simplificare pentru țările care nu au dezvoltat încă o soluție proprie.

Pentru a folosi la nivel de țară, autoritatea sanitară trebuie să contacteze Apple și Google pentru a oferi informații personalizate, ghiduri și precauții. Astfel, lucrurile vor fi personalizate cu logo-ul, traduceri și criterii pentru avertizările. Aplicațiile dau notificări dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată.

Apple și Google nu forțează instalarea aplicațiilor, ci autoritățile din fiecare țări vor fi nevoite să facă primul pas pentru a oferi cetățenilor aceste opțiuni. Dar odată cu noul update, cei care nu și-au dezvoltat aplicații proprii, pot folosi sistemele de la Apple și Google.

În momentul de față 20 de țări folosesc sistemele bazate pe această tehnologie, conform TechCrunch. De asemenea, publicația notează că pentru ca o asemenea aplicație să fie eficientă nu e nevoie totuși de cifre mari, pentru că ajută la reducerea cazurilor. Specialiștii arată că aproape orice procent de folosire poate ajuta la o reducere a numărului de cazuri.

Până acum, Irlanda are cea mai mare rată de folosire a aplicațiilor de contact tracing, 37% din populație descărcând aplicația în prima săptămână. Germania a ajuns la aproape 20%.

Utilitatea nu e imediată și lucrurile trebuie setate de către autorități. Astfel, aplicația poate să-ți dea notificarea dacă ai stat lângă cineva infectat în funcție de parametri creați de autorități. Poate ai stat 10 minute, poate ai stat 15 minute. Aplicația ajută la identificarea persoanelor care au fost în apropierea celor infectați și le recomandă acestora testarea sau izolarea.