„Profitul în sine a devenit un cuvânt foarte urât în România; când faci profit este ca şi cum ai fi implicat în activităţi ilegitime”, afirmă declarat Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, citat de wall-street.ro.

Această declarație vine în contextul noilor taxe introduse de Guvern prin Ordonanța 114, prin care statul a introdus suprataxarea băncilor, companiilor de telecomunicații și a celor din energie. Această măsură a fost criticată de mediul de business, întrucât impactul său negativ va trece mult dincolo de industriile și domeniile vizate. Mulți lideri de business și antreprenori români spun că IMM-urile vor fi cele mai afectate de taxa pe lăcomie aplicată corporațiilor.

„În ultimii 5-6 ani am avut curaj, dorință și apetit de risc să facem achiziții de bănci și să creștem. În felul acesta, am dat înapoi valoare celor 30.000 de acționari români pe care îi avem. Acum suntem într-o perioadă foarte dificilă… avem la fel de multe întrebări precum acționarii și investitorii noștri”, a spus Tetik. Prin afirmațiile sale, șeful BT a făcut referire la felul în care profitul a fost realizat, precum modul în care este folosit.

Reticența investitorilor a fost discutată anterior și de Tiberiu Moisa, director general adjunct la Banca Transilvania, care spunea că, „în 5 ani România nu va mai fi o destinație pentru investiții”.

La finalul acestei luni, Banca Transilvania își va publica rezultatele financiare anuale, iar analiștii anticipează că va fi anunțat un profit de aproximativ 1,44 miliarde lei pentru anul 2018, în creștere cu 22% comparativ cu anul anterior.

Publicația citată scrie că OUG 114 introduce o taxă trimestială pe activele băncilor din România, în funcție de nivelul dobânzii ROBOR, astfel:

  • dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este până la 0,5 puncte procentuale (pp), inclusiv, peste pragul de referință, cota este de 0,1% din valoarea totală a activelor;
  • dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 0,51 - 1 pp, inclusiv, peste pragul de referință, cota este de 0,2%;
  • dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,01 - 1,5 pp, inclusiv, peste pragul de referință, cota este de 0,3%;
  • dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,51 - 2,0 pp, inclusiv, peste pragul de referință, cota este de 0,4%;
  • dacă media trimestrială ROBOR este cu peste 2 pp peste pragul de referință, cota taxei pe active este de 0,5%.

Luna trecuta, reprezentanti ai Guvernului au declarat ca Guvernul va cere BNR schimbarea metodei de calcul a ROBOR sau chiar desfiintarea acestui indicator, astfel incat bancile sa nu mai fie nevoite sa plateasca taxele.