Cei trei antreprenori vor beneficia de sprijin financiar în valoare cumulată de 25.000 euro (premiul I - 12.500 euro, premiul II - 7.500 euro și premiul III - 5.000 euro), un program de mentorat și coaching profesional, precum și promovare și expunere media.

Câștigătorii Startupperul Anului 2019

Locul 3 - Plugpoint - stații de încărcare pentru mașinile electrice, made în România. În spatele acestui business înființat în 2017 se află câțiva tineri ambițioși, care au mizat pe creșterea interesului românilor pentru autoturismele „verzi” (electrice și hibride). Potrivit APIA, cota de piață pentru astfel de mașini prietenoase cu mediul crește de la an la an, ajungând în februarie la 3,3%.

Locul 2 - OncoChain - o platformă internațională pentru pacienții oncologici ce folosește tehnologiile Blockchain și AI pentru a asigura asistența medicală personalizată și eficiență. România are un deficit de medici oncologi, în condițiile în care numărul bolnavilor de cancer crește, ajungând în septembrie anul trecută la peste 488.000, potrivit Centrului Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică. De exemplu, în Tulcea există un singur medic specialist.

Marele câștigător - TziTzi-Poc - proiect ce reinventează teatrul pentru copii prin îmbinarea artei cu tehnologia. Proiectul Tzitzi-Poc este destinat copiilor cu vârste între 2 și 8 ani, părinților acestora, bunicilor, educatorilor, profesorilor și oricărui alt adult care se înconjoară cu copii.

Titulatura de Femeie Antreprenor de Top a fost acordată Mironei Păun, aceasta devenind dublă câștigătoare în cadrul competiției organizată de Total pentru prima dată la nivel local.

Competiția “Startupperul Anului susținut de Total”, ediția 2018-2019, derulată simultan în 55 de țări – 37 din Africa, 11 din regiunea Asia-Pacific și Orientul Mijlociu, 4 din America și 3 din Europa – reiterează angajamentul Total față de dezvoltarea economică și socială din țările în care compania este prezentă. Prin susținerea acordată tinerilor antreprenori în dezvoltarea propriilor proiecte, competiția consolidează structura socială locală.

Aceasta a reprezentat a doua ediție a “Startupperul Anului susținut de Total”, în total, în toate țările unde s-a desfășurat competiția, înregistrându-se aproape 50.000 proiecte înscrise, dintre care peste 15.000 au fost eligibile pentru participare. Totodată, 825 de finaliști din întreaga lume au avut ocazia să își susțină proiectele în fața comisiilor specializate din fiecare țară în parte și au fost acordate 165 de premii.

În continuare, câștigătorii Premiului I din fiecare țară își vor prezenta proiectele în fața unui juriu internațional, care va alege șase Mari Câștigători din toate cele 55 de țări participante.