O cultură organizaţională este formată din următoarele elemente: fondatorii, obiectul de activitate, valori, semne, credințe și simboluri. Totul pornește de la fondatori, iar misiunea companiei se va baza pe principiile și pe gândirea fondatorului sau a fondatorilor.
Toate valorile dintr-o companie se manifestă atât la nivel formal (documente oficiale, relaţia cu presa etc.), cât şi la nivel informal (cum se lucrează, cum se reacționează la situații de criză etc).
Cultura unui startup sau al unei companii definește mediul înconjurător în care angajații lucrează, misiunea companiei, valorile acesteia și așa mai departe. Fondatorul sau fondatorii companiei trebuie să vină cu această cultură a companiei și să o implementeze de la început.
Am putea spune că această cultură este sufletul companiei. Există mai multe companii care vând haine, fac programe software sau livrează mâncare, însă fiecare este diferită, iar acest lucru se datorează în special culturii ce se dezvoltă în interior.
Nu există o firmă care să nu aibă așa ceva. Chiar și un startup cu un singur om are o anumită cultură organizațională.
Cultura companiei este importantă pentru că definește anumite situații și felul în care angajații acționează. O să aibă curajul să-și spună ideile în fața șefului sau o să le fie frică să spună problemele companiei? Este genul de companie unde șeful trebuie să controleze tot sau unde angajații au autonomie? Se fac multe glume în timpul orelor de serviciu sau nu?
O companie nu poate sta într-un singur om și este important ca fondatorul sau CEO-ul să delege sarcinile și să îi împuternicească pe angajați în a lua decizii. Astfel, se iau zeci de decizii în fiecare zi, iar acestea sunt conduse sau sunt realizate în spiritul culturii organizaționale.
De ce ar trebui să-ți pese de cultura companiei?
Cultura companiei este mai importantă decât ai crede. După cum am stabilit, aceasta contribuie la mediul de lucru și la atmosfera din cadrul firmei.
Așadar, dacă oamenii se simt bine la tine în companie atunci vor fi mai productivi, iar tu mai fericit. Dacă mediul de lucru este ostil sau plictisitor atunci aceștia nu vor lucra la fel de bine și chiar vor alege să plece pentru un alt job.
Angajații se pliază pe această cultură a companiei, iar cei care caută oameni trebuie să îi găsească pe cei potriviți sau să se asigure că se pot adapta la cerințele companiei. De multe ori, această direcție este dată de fondator sau de CEO.
Îl putem lua exemplu pe Steve Ballmer de la Microsoft. El l-a înlocuit pe Gates în funcția de CEO în 2000 și a stat la conducere timp de 14 ani. Ballmer era cunoscut ca fiind un tip foarte vocal, căruia nu îi era frică să-și spună părerea, chiar daca mai și greșea (a spus că Apple nu va avea niciodată succes cu iPhone și a crezut că va cuceri lumea cu Windows Phone).
Tot el a implementat un sistem de notare al angajaților de către manageri și fiecare lua o notă. Însă acesta era creat în așa fel încât, chiar dacă aveai o echipă foarte bună, cineva treabuia să primească o notă proastă. Mai departe, această notă avea să împiedice angajatul în a se dezvolta în interiorul companiei și în a trece de la un departament la altul.
De asemenea, în era Ballmer nu era neapărat încurajată colaborarea și oamenii erau izolați în birouri. În 2014 a venit Satya Nadella la conducere și a reușit să schimbe cultura companiei și să facă din Microsoft, chiar pentru puțin timp, cea mai valoroasă companie din lume, depășind un trilion de dolari.
El a schimbat modul în care se fac aceste evaluări ale angajaților, a ordonat schimbări ale campusului și al birourilor.
Totuși, poate mai important, Nadella a setat un nou obiectiv al companiei. Bill Gates, când a pornit Microsoft, a avut ambiția și a stabilit misiunea de a pune un desktop PC pe fiecare birou din lume.
Această misiune nu mai este una chiar relevantă pentru secolul XXI, așa că Nadella a trebuit să schimbe asta. După cinci luni de când a fost numit CEO, el a trimis un email în care exemplifica cum arată viitorul Microsoft și care este misiunea companiei.
În viziunea lui, Microsoft există pentru a ajuta fiecare persoană și companie din lume să realizeze mai multe. Destul de vag, însă a dus ca Microsoft să nu mai fie o companie care să se concentreze pe produs, ci mai mult pe oameni.
Un alt lucru care s-a schimbat a fost mentalitatea din "a le ști pe toate" la a "învăța de toate". Noul CEO al Microsoft a încurajat dezvoltarea personală și le-a transmis angajaților că dacă nu sunt fericiți cu jobul lor ar trebui să vorbească cu managerii.
În acest fel era încurajată comunicarea și oamenilor nu le mai era frică să-și spună ideile.
Investirea în cultura organizațională, câștig pentru viitor
Atât tu, cât și oamenii care lucrează pentru tine ar trebui să vină la muncă fericiți sau mulțumiți, nu să urască să meargă în fiecare zi la birou.
Cultura companiei se manifestă chiar și în modul în care biroul este aranjat. În funcție de activitatea companiei sau a startup-ului biroul ar trebui să reflecte asta. Dacă ai foarte mulți oameni creativi atunci nu are rost să-i închizi în birouri, ci trebuie să încurajezi colaborarea prin aranjarea unui open space, de exemplu.
Un alt exemplu care merită dat este Google. Americanii au stabilit că angajații pot să-și petreacă 20% din timp pe un proiect care-i pasionează cu adevărat, iar restul de 80% pe ceea ce au fost angajați să facă.
Cultura organizaţională e importantă deoarece ajută la managementul organizaţional, la planificarea strategică, la schimbarea mentalităţii, dar şi la implicarea activă a angajaţilor.
Te poți folosi de cultura companiei chiar și pentru a recruta oameni. Google îți dă impresia unui mediu de lucru relaxant, cu birou primitoare și colorate, iar asta face ca mulți oameni să aleagă să lucreze pentru gigantul american. Oamenii vor fi atrași să lucreze pentru cineva unde cred că se vor potrivi și unde cred că vor fi productivi și fericiți. Dacă începi să aduni tot mai mulți oameni care gândesc la fel, atunci cultura companiei se va împântenii și mai mult.
De asemenea, este foarte important să ai bine stabilite valorile companiei și misiunea acesteia pentru ca oamenii să știe la ce să se aștepte când vor să se angajeze la tine.
Nu are rost să aduci pe cineva la tine care să-și dea seama după două-trei luni că nu se potrivește, că nu respectă sau că nu crede în misiunea companiei. Atunci ai pierdut și timp și bani în loc să crești business-ul.
Într-un final, cultura unei companii are un rol important în ecuația succesului acelei firme deoarece are un impact asupra felului în care managerii administrează businessul și asupra felului în care angajații lucrează.