Conform sondajului, puțin peste 26% utilizează doar uneori cardul sau un cont bancar pentru plata facturilor lunare, în timp ce 32% plătesc facturile la utilități doar cash.

În ceea ce privește serviciile bancare online, 29,08% dintre respondenți susțin că folosesc în mod curent, săptămânal sau chiar mai des Internet Banking / Mobile Banking. Alți 22,83% utilizează aceste servicii doar rar, ocazional, în timp ce 48,08% nu folosesc deloc astfel de servicii.

Plata în magazinele fizice e făcută și cu cash dar și cu cardul de către cei mai mulți români (40,67%) în timp ce doar cu cash plătesc aproape aceeași pondere (39,67%). Doar cu cardul plătesc 19,67% dintre respondenți.

Pe de altă parte, doar 22,83% dintre respondenți susțin că folosesc Google Pay / Apple Wallet pentru cumpărăturile din magazine direct cu telefonul.

Sondajul a fost realizat online de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eșantion de circa 1.200 de respondenți din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 54,9% dintre respondenți sunt salariați, 74,83% locuiesc la oraș, 38,08% au studii superioare.

Image by katemangostar on Freepik