Astfel, începând cu data de 17 martie (momentul în care vanzarea de acțiuni a fost aranjată de cele două companii), Tencent a intrat în posesia a peste 8 milioane de acțiuni ale producătorului de mașini electrice, plătind puțin peste 1,7 miliarde de dolari, anunță TechCruch.

Compania din China, care derulează afaceri în domenii precum gaming, cloud computing, plăți online, e-commerce, a devenit unul dintre cei mai mari acționari ai Tesla (din afară). La valoarea actuală de piață, acțiunile cumpărate de Tencent în cadrul companiei fondate de Musk valoarează 2,2 miliarde de dolari.

Tencent a raportat venituri totale de 21,9 miliarde de dolari în 2016, în creștere cu 48% comparativ cu anul anterior, și un profit net de 5,9 miliarde de dolari.

Elon Musk este cel mai mare acționar al Tesla, la finalul anului trecut având circa 21% din acțiunile companiei sale. Recent, omul de afaceri a precizat faptul că a creat o firmă nouă, Neuralink, care lucrează la dezvoltarea unei legături directe între creiere și computere. Musk are numeroase proiecte prin care vrea să schimbe lumea. Tesla fabrică mașini electrice cu autonomie mare și care au capacitatea de a se conduce singure. În același timp, fabricile sale produc și baterii care se încarcă de la soare, acumulatoare pentru o întreagă casă sau acoperișuri solare. Următorul său pariu este explorarea spațială, cu SpaceX, compania care vrea să facă o călătorie în spațiu la fel de banală ca o plimbare cu CFR-ul.