Distincția Entrepreurship Award se acordă celui mai promițător startup de robotică (vor fi alese 3 startup-uri finaliste și un câștigător), iar echipele care intră în competiție vor avea acces la consultanță din partea unor experți europeni din zona de robotică.

Entrepreneurship Award - beneficiile participării

După cum spuneam, participanții selectați vor avea acces la câteva ore de consultanță cu experți europeni în robotică. Totodată, li se va rambursa costul deplasării și cazării la Forumul Roboticii, în valoare de 500 de euro – decontul poate fi accesat și de către companiile sau fondatorii care vin la București din alte orașe din țară, nefiind disponibil doar participanților din afara granițelor. Pentru a avea acces la decontarea transportului și cazării, participanții trebuie să plătească biletul din categoria Award Nominee, în valoare de 290 de euro – este un preț special pentru categoria de participanți care alege rambursarea cheltuielilor de cazare și transport.

Cele trei echipe finaliste vor fi alese din cele care participă la workshop-urile care vor avea loc în cadrul Forumului Roboticii. Mai multe detalii despre participare găsiți aici.

Forumul European al Roboticii

Între 20 și 22 martie, Capitala noastră devine locul de întâlnire anual al industriei de robotică și va reuni peste 1.000 de cercetători, ingineri, manageri, antreprenori şi oameni de afaceri de pe continent. Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului este TALOS - robotulul umanoid biped de 1 milion de dolari realizat de start-up-ul european PAL Robotics. În același timp, participanții la Formul European al Roboticii vor vedea în funcțiune brațe robotice colaborative, vor observa la lucru mâna inteligentă, vor putea afla ultimele noutăți din cercetare în domeniul roboticii și, mai ales, vor putea discuta despre parteneriate în cadrul unor proiecte de cercetare transfrontaliere în cadrul Horizon 2020.

Forumul European al Roboticii este organizat de euRobotics sub umbrela SPARC, un parteneriat public privat pentru dezvoltarea roboticii in Europa. ERF 2018 este găzduit de Asociația E-Civis, în colaborare cu Universitatea Politehnică din București și Universitatea București, Facultatea de Matematică și Informatică.

euRobotics este o organizație non-profit cu sediul în Bruxelles ce are drept obiectiv dezvoltarea roboticii în beneficiul economiei și societății europene. Cu un număr de peste 250 de membri, euRobotics oferă comunității de robotică instrumentul numit SPARC, de colaborare în parteneriat public/privat cu Comisia Europeană.

SPARC, parteneriatul public privat (PPP) între Comisia Europeană și euRobotics, este o inițiativă europeană de a susține și de a dezvolta leadership-ul european în industria robotică civilă. Scopul său este să poziționeze strategic robotic europeană în lume, aducând astfel, beneficii majore pentru economia și societatea europeană.

SPARC este cel mai mare program de cercetare și inovare din lume în domeniul roboticii civile, cu o finanțare de 700 milioane de euro de la Comisia Europeană în perioada 2014 – 2020 triplată de industria europeană, ajungând astfel la o investiție totală de 2,8 miliarde de euro.

Citiți și despre Bucharest Robots, un business de robotică finanțat prin Start-Up Nation.