Este vorba despre Institutul Matei Balș, Spitalul Colentina, Spitalul de Urgență Floreasca și Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Capitală.

Începutul anului 2020 a fost unul promițător pentru zona de food delivery, iar schimbarea din mers a strategiilor proaspăt gândite a fost un exercițiu greu, mai ales că a venit pe fondul unei pandemii.

Yellow.Menu și-a dorit să ajute spitalele din prima linie și a reușit în același timp să asigure o activitate constantă pentru a își păstra angajații din bucătărie și livratorii.

,,Am reușit să ne mobilizăm împreună și să ne unim forțele pentru a-i sprijini pe cei care s-au luptat și se luptă in continuare să salveze vieți, oferindu-le un mic ajutor zilnic, o masă caldă care să le întărească forțele. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături, atât oameni generoși care s-au implicat de acasă și au vrut să ajute, cât și oameni din companii, care au răspuns atât de prompt apelului nostru și cu ajutorul cărora #FarfuriiLaDatorie a făcut o diferență. Sunt recunoscător în special față de Impetum Group, care prin implicarea activă încă de la început și-a arătat solidaritatea față de comunitate și fără de care această campanie nu ar fi fost posibilă”, a declarat Mădălin Negru, administrator Yellow.Menu.

Yellow.Menu și Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viața unei companii, au mobilizat la datorie peste 10.000 de farfurii în cele aproximativ două luni de campanie.

Yellow.Menu continuă campania #FarfuriiLaDatorie

Au fost donate 3175 de porții de mâncare, dintre care 2104 prin intermediul platformei Yellow.Menu, iar 1071 de mese calde au fost asigurate de către companii.

EOS KSI România a trimis 500 de farfurii la datorie, în timp ce angajații companiei Servier Pharma s-au mobilizat în nume propriu și au donat 500 de mese calde.

Deși starea de urgență s-a încheiat, pericolul nu a trecut încă, iar medicii au în continuare nevoie de ajutorul nostru. Yellow.Menu continuă să livreze #FarfuriiLaDatorie către Institutul Matei Balș, pe tot parcursul săptămânii, până pe 11 iunie.