În urma experiențelor din ultimele luni, multe companii și angajații lor încearcă să răspundă la următoarea întrebare: cum arată viitorul activității lor? Numeroase studii relevă faptul că un număr considerabil de angajați nu au luat o decizie încă și nu știu dacă vor să lucreze de acasă sau de la birou. Pentru unii angajați, nesiguranța ține de preocuparea pentru sănătatea și siguranța la birou, iar alții sunt preocupați de disconfortul asociat. S-a dovedit că, acasă, mulți oameni lucrează cu echipamente inferioare din punct de vedere tehnologic. Acest fapt este demonstrat, printre altele, de un studiu Forrester, în care 37% dintre respondenți au declarat că, atunci când lucrează de acasă, folosesc monitoare mai slabe decât monitoarele de la birou.

Soluțiile utilizate în biroul de acasă trebuie să fie la fel de funcționale, ergonomice și ușor de folosit ca soluțiile utilizate la birou. Pe de altă parte, angajatorul trebuie să poată asigura securitatea, administrarea și implementarea ușoară a soluțiilor, menținând funcționarea completă, în același timp.

O metodă rapidă și necostisitoare de a îmbunătăți productivitatea angajaților este de a le echipa laptopurile cu un monitor, o tastatură și un mouse, pentru a putea vizualiza și utiliza mai multe aplicații mai repede, în același timp. Un studiu solicitat de Dell Technologies indică faptul că s-a înregistrat o creștere de 38% a productivității angajaților care au primit un monitor de 27 de inchi, o tastatură și un mouse, în comparație cu productivitatea angajaților care lucrează doar pe laptop. După adăugarea unui monitor QHD curbat, de 34 de inch, plus o tastatură și un mouse, productivitatea a crescut până la 42%.

Procesul care transformă biroul de acasă al angajaților trebuie să înceapă cu etapa de analiză, ca orice alt proces de schimbare. În cadrul Dell Technologies, această analiză se face stabilind un angajat-referință, pentru a identifica nevoile informatice ale angajaților tăi și pentru a crea combinația corectă de tehnologie și suport IT care le îmbunătățește productivitatea.

Unified Workspace, bazat pe integrarea soluției enterprise în cloud, este o soluție care facilitează lucrul de la distanță. Unified Workspace este un portofoliu de soluții dedicat simplificării ciclului de viață al PC-ului, portofoliu ce include soluții pentru implementare, securitate, management și suport. Integrarea în cloud permite livrarea sistemelor direct către angajați, oriunde, oricând.

Sub o formă sau alta, lucrul de la distanță va face parte din viața noastră pentru multă vreme. Pentru unii dintre noi, va fi o chestiune de alegere, iar pentru alții, în special în cazul aparițiilor recurente ale virusului, o necesitate. În consecință, va trebui să ne obișnuim cu ideea și să căutăm soluții nu doar pentru îmbunătățirea confortului, ci și pentru sporirea productivității.