Despre toate aceste oportunități și provocări am discutat alături de Daniel Dumitrescu, Chief Innovation Officer (CIO) în cadrul programului InnovX-BCR, unul dintre cele mai mari acceleratoare pentru fondatorii și startup-urile din România.
”Orice inițiativă care promovează antreprenoriatul cred că este importantă deoarece cred că este încă nevoie să dezvoltăm această zonă și chiar să mergem și mai mult spre generațiile tinere. Vedem în țările de vest, în SUA, că există această cultură antreprenorială, că există cultura riscului, ceea ce la noi este încă foarte mult de lucru”, este părerea lui Daniel, care a crescut, la rândul său, alături de programul InnovX din 2019 încoace.
Din punctul său de vedere, există mult potențial pe zona de tehnologie, de inovare, ”care nu este exploatat suficient deoarece acele persoane încă sunt salariate”. Astfel, în opinia lui, în momentul în care un salariat va reuși să lanseze un startup, să creeze, la rândul lui, cel puțin două noi locuri de muncă, întreaga economie a țării noastre va beneficia de acest lucru.
Rolul InnovX-BCR în ecosistem
”Merită un accelerator precum InnovX-BCR să continue și pentru noi, cei care suntem în echipă. Este o schimbare și la noi, de la zona de angajat la zona de antreprenor și relaționarea cu întregul ecosistem de startup-uri și investitori este una foarte dinamică. Vedem că împreună chiar reușim să facem lucruri, să mergem afară la conferințe, să arătăm că există idei bune, startup-uri din zona CEE care sunt profitabile și au dezvoltare și în afară”, mai spune Daniel referitor la rolul pe care-l joacă programul InnovX-BCR în ecosistemul local de startup-uri.
Mai ales că în ultimul an programul s-a diversificat, adăugând și o componentă de pregătire a managerilor de fonduri de investiții, pe lângă ajutorul pe care-l oferă fondatorilor. În esență, a adus la aceeași masă ambele tabere implicate în procesul de finanțare și i-a învățat și pe viitorii reprezentanți ai fondurilor de investiții cum să fie în postura fondatorilor care-și prezintă constant afacerile.
”Fundraisingul a fost și cea mai mare provocare a noastră. Cumva te poziționezi acum în pielea startup-ului care trebuie să pitch-uiască nonstop. Ca manager de fond este și mai greu, ieși din zona ta de confort și trebuie să lupți acolo în tranșee alături de startup-uri”, spune Daniel despre această experiență a managerilor de fond.
Nevoia de educație și în venture capital
”Simt că există nevoia de educație și pentru zona de limited partners pentru a înțelege care este rolul lor și care sunt limitele în procesul decizional de investiții într-un fond de venture capital. Aici am văzut cele mai mari provocări. Cei mai mulți își doreau să facă parte din procesul decizional, ceea ce este sarcina managerului fondului de investiții”, adaugă oficialul InnovX referitor la nevoia de a introduce și o astfel de grupă în programul acceleratorului.
Daniel povestește faptul că s-a implicat, la rândul său, începând cu luna februarie 2020, într-o echipă pentru a face fundraising pentru un fond de investiții de deep tech. Așadar, nevoia pentru grupa de Venture Capital Bootcamp a fost și una personală.
”Sunt aproape 3 ani de când suntem în această echipă și depunem eforturi substanțiale pentru a ridica acest fond. Nu este un proces simplu și am simțit nevoia, cumva, ca unele greșeli pe care le-am făcut și noi la un moment dat, sau lucruri pe care nu le știam, acum după ce am trecut prin această experiență și, cel mai probabil în trimestrul 1 din 2023 vom lansa oficial acest fond la care am lucrat, să punem și noi la dispoziția celorlalte echipe care-și doresc să urmeze acest drum”, afirmă el.
Se mândrește cu faptul că echipa implicată în Venture Capital Bootcamp a reușit, prin programul de accelerare, să comprime perioada ce ține de teza de investiții, de poziționare, și să ofere celor care ar avea potențialul de a crea astfel de fonduri de VC-uri toate uneltele necesare pentru a face acest pas.
”Părerea mea este că încă este nevoie, cel puțin statistic, de mai multe fonduri de investiții, startup-uri există și cu siguranță se vor încuraja unii pe ceilalți să crească”, afirmă Daniel.
Oportunități în fiecare criză
În viziunea sa, în 2023 managerii noilor fonduri de investiții vor trebui să demonstreze și mai mult profesionalism, mai mult focus.
”Va trebui foarte multă comunicare din partea lor, va trebui demonstrată expertiza lor pe zona în care doresc să investească, și, bineînțeles, prezentate orice startup-uri în care ar fi investit și evoluția lor ulterioară, ca să-și facă din timp niște investiții de exercițiu virtuale pe care să le poată prezenta. Sunt foarte multe oportunități, ca în orice criză, și managerii care vor reuși să se reorienteze vor avea de câștigat”, afirmă Daniel Dumitrescu.
Și nu doar ei, ci și fondatorii care sunt capabili să urmărească tendințele și să își recalibreze business-urile în concordanță.
”Situația geopolitică din jur care a generat mai multe crize și pe care le va resimți toată economia, nu doar startup-urile. Un sfat la această primă provocare este să fie rezilienți, să se concentreze pe ceea ce fac și să o facă cât mai bine în continuare pentru că în continuare e nevoie de inovație și dacă ei pot să o aducă, atunci sigur va exista și cerere pentru ea”, spune Daniel despre provocările acestui an pentru fondatori.
Însă, oficialul InnovX îi îndeamnă să se uite și să încerce să se adapteze la nevoile din jur.
”Probabil că în 2023 vor fi noi finanțări pe zona de deep tech, poate și pe zona umanitară, poate și pe zona dual use. Dacă cred că tehnologiile lor se pot aplica aici este bine să se uite cu mai multă atenție în această direcție. În 2022 am avut un alumni car a reușit să facă această trecere, este vorba despre Jobful, care s-a uitat foarte atent și pe criza migrației din Ucraina și a reușit să o adreseze nu doar la nivel local, cât și european”, mai spune el.
Totodată, Daniel menționează faptul că în ecosistemele de startup-uri din întreaga lume se vorbește despre recalibrarea evaluărilor startup-urilor.
”Din punctul meu de vedere nu cred că în România ar fi chiar o problemă așa de mare față de restul lumii. Din punctul acesta de vedere sfatul meu ar fi să rămână încrezători, evaluarea în Europa Centrală și de Est este una bună, realistă, și din acest punct de vedere cred că ei ar avea un avantaj competitiv față de startup-uri din Europa de Vest și America. E momentul în care să forjeze motoarele și să meargă înainte”, este sfatul său pentru fondatorii români.
Nu în ultimul rând, reprezentantul InnovX-BCR îi sfătuiește pe fondatori să se pună în pielea VC-urilor și atunci când le pun acestora la dispoziție informații, acestea să fie corecte, relevante, ”să nu fie umflate, așa cum și-ar dori și ei, poate, să primească de la un partener de afaceri. Să nu înfrumusețeze prea mult lucrurile și, mai ales, în perioada următoare, după prima întâlnire, când și-au asumat anumite milestone-uri, chiar să se țină de ele”, afirmă Daniel Dumitrescu.
Și, în același timp, să exerseze cât mai mult pitch-ul lor, mesajul pe care doresc să-l transmită potențialilor investitori, astfel încât să fie înțeles cât mai bine de fondurile de investiții și, dacă se poate, să încerce să cuantifice chiar în bani avantajele pe care soluția lor le vor aduce clienților.
La final, Daniel Dumitrescu, CIO al InnovX-BCR, se declară mult mai optimist decât era înainte cu privire la viitorul și potențialul startup-urilor și fondatorilor din România.
”Mi se pare că antreprenorii din România, considerați acei ”underdog” ai Europei, au mare potențial de a crește și de a deveni lideri europeni. Există dorința de a răzbi, de a face, de a crește, de a avea succes, ceea ce în alte țări s-a mai estompat, există acolo o stare de confort a generației tinere”, concluzionează el.