Inteligența artificială a celor de la Ozlo este specializată în înțelegerea conversațiilor purtate în format text. Teoretic, ar putea înțelege și oferi răspunsuri la întrebări complexe, pentru care un simplu ”da” sau un ”nu” nu sunt suficiente.

Pe site-ul companiei exista o mică demonstrație în care asistentul bazat pe inteligență artificială răspunde la o întrebare legată de posibilitatea unui restaurant de a acomoda grupuri mari de persoane. Software-ul dă un răspuns după ce caută, citește și înțelege mai multe review-uri lăsate de alți clienți.

Potrivit recode.com, startupul are 30 de angajați, iar un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că majoritatea echipei va ajunge să lucreze la Facebook Messenger. Asta înseamnă că cei de la Facebook vor să facă din Messenger un asistent personal virtual cât mai inteligent. Valoarea tranzacției nu a fost precizată.

Messenger include deja câteva funcționalități ce țin de AI, unii utilizatori fiind întrebați dacă vor să comande un Uber sau să dea niște bani prietenilor, totul pe baza conversațiilor avute pe respectiva platformă.

S-ar părea că Facebook își va menține traiectoria și va încerca să creeze un asistent cât mai bun care să funcționeze pe bază de text scris, nu pe bază de control vocal.

În luna mai, Stan Chudnovsky, cel care este responsabil pentru Messenger, a explicat că preferă să se concentreze pe conversațiile scrise și să se perfecționeze în acea zonă, în loc să se avânte într-o zonă pe care nici alții nu o stăpânesc foarte bine.

Ozlo a strâns, pe parcursul timpului, 14 milioane de dolari de la mai mulți investitori. Ca urmare a achiziției, startupul își va închide propria aplicație.