• Domeniile de interes pentru Microsoft sunt diverse, dar trebuie să aibă o componentă de Cloud și B2B
  • Startup-urile trebuie să aibă deja product market fit și tracțiune
  • Microsoft for Startups e un program dedicat startup-urilor B2B care le oferă acestora suport tehnic din partea Microsoft, acces la resurse Azure, dar și la baza de clienți
  • Programul poate dura până la un maximum de doi ani și este gratuit
  • Companiile pot vinde alături de Microsoft prin rețeaua de selleri și cea de parteneri a companiei americane
  • Înscrierile sunt permanente și numeroase startup-uri, printre care UiPath și Fintech OS au beneficat de pe urma parteneriatului

Programul Microsoft for Startups e dedicat companiilor B2B și le ajută să crească în România și pe piețe globale. Programul gratuit oferă acces startup-urilor la resurse Cloud din Microsoft Azure și GitHub Enterprise. De asemenea, cele mai bune startup-uri pot intra într-un program unde produsele lor sunt vândute alături de cele ale Microsoft, prin partenerii companiei americane.

Programul de startup-uri a avut succes, iar în 2019 companiile care au participat au avut oportunități de vânzare de peste un miliard de dolari.

Astfel, companiile primesc acces la Azure, credite Azure de până la 120.000 de dolari, acces la tehnologiile Office 365 și Dynamics 365, dar și la GitHub Enterprise și Visual Studio Enterprise.

De asemenea, prin programul Microsoft Partner Network startup-urile dezvoltă un plan personalizat pentru intrarea pe diferite piețe, oportunități de vânzare comună în rețeaua de parteneri Microsoft, suport și mentorat, dar și asistență în planificarea financiară, un domeniu unde multe startup-uri nu reușesc să se dezvolte destul de rapid în primii ani.

Noi, la start-up.ro, am vorbit cu Sergiu Pop, Startup Program Manager la Microsoft, pentru a afla mai multe detalii despre acest program și de ce ar trebui să te înscrii ca să beneficiezi de oportunitățile Microsoft.

Exemple de succes cu Microsoft for Startups

De-a lungul timpului mai multe startup-uri care au crescut global din România au reușit să folosească beneficiile Microsoft for Startups, program gratuit dedicat acestora.

UiPath, singurul unicorn pornit din România, a început călătoria sa prin programele Microsoft pentru startup-uri și a lăsat o amprentă cu adevărat globală, fiind lider de piață în domeniul Roboting Processing Automation (RPA) și are cea mai rapidă creștere dintre toate companiile de software enterprise din istorie. UiPath a ajuns astăzi la o evaluare de 10,2 miliarde de dolari.

Pe lângă UiPath, FintechOS a reușit să scaleze cu ajutorul Microsoft și să deschidă piețe noi, iar Modex, unul dintre cele mai importante companii din domeniul blockchain, a reușit să publice o ofertă tranzacționabilă în marketplace-ul Microsoft Azure, pentru lansarea și implementarea unei infrastructuri bazate pe blockchain în numai câteva secunde.

În plus, alte startup-uri la început de drum sunt crescute cu ajutorul Microsoft for Startups, de exemplu IndexAR aduce realitatea augmentată mai aproape de utilizator, iar WiseVoice și Microsoft aduc chatboți cu voce în limba română pentru a facilita accesul la suportul clienților în ecommerce.

Emailtree este un startup fondat de români cu sediul în Luxemburg, de curând câștigător al Demo Day de la acceleratorul InnovX, care automatizează răspunsul la email-uri folosind inteligența artificială. „Împreună cu Microsoft va închide mai multe oportunități în conturile enterprise și corporate”, menționează Sergiu Pop.

Alte exemple de startup-uri incluse în Microsoft for Startups sunt Agricloud (startup ce crește eficiența în agricultură folosind drone și analiza datelor din satelit), Footprints for Retail (analizează traficul din marile centre comerciale folosind algoritmii de inteligență artificială), Alphablock (predicții avansate) și Elrond (creează un nou tip de blockchain). Toate aceste soluții sunt integrate în cloud-ul Microsoft Azure.

„Împreună cu echipele noastre de ingineri tehnici ajutăm startup-urile românești să-și eficientizeze soluțiile, să utilizeze cele mai noi servicii din Azure și să acceseze o plajă cât mai mare de clienți. Am avut întotdeauna o perspectivă pe termen lung de a lucra cu startup-uri pentru a stimula inovația și să-i conectăm la clienți”, spune Sergiu Pop.

Ce oferă Microsoft for Startups pentru startup-uri

Microsoft for Startups are o abordare diferită de multe programe oferite de companii globale și furnizori de Cloud pentru că trece dincolo de simpla oferire de credite în Cloud, pentru ca startup-urile să-și poată dezvolta infrastructura.

„Programul a fost bazat pe o interacțiune extinsă și prin ascultarea comunității de startup-uri pentru a crea o listă de nevoi de care să beneficieze o companie cu afaceri B2B”, spune Sergiu Pop.

Avantajul Microsoft for Startups e că pe lângă creditele Azure, care pot ajunge în valoare de 120.000 de dolari, în funcție de nevoile startup-urilor, Microsoft oferă și beneficiile de co-selling, prin care startup-ul poate vinde produsele sale prin partenerii Microsoft.

Microsoft a dezvoltat platforma Cloud Azure pentru a permite tuturor companiilor să folosească orice sistem de operare, orice unealtă și orice limbaj de programare pentru a construi solutii scalabile. Azure a fost construit și cu gândul la startupuri, avand funcții precum extinderea proiectelor din lumea open source in cloud ca si servicii managed, fiind integrate cu solutii performante de identity management (AAD), monitorizare si insights (Azure Monitor, Application insights), altertare (Alterts), recomandari (Azure Advisor), analiza datelor (Log Analytics), etc.

„Oferim startup-urilor accelerare de business și tehnică și avem un focus pe ideea de parteneriat”, spune Sergiu Pop.

„Din punct de vedere tehnic, startup-urile pot lucra unu la unu cu un inginer Microsoft pentru a crea arhitectura și designul unui sistem, pentru a implementa, migra sau crește aplicațiile lor”, mai menționeză reprezentantul Microsoft.

Ce startup-uri caută Microsoft for Startups

Direcțiile strategice pe care le urmărește Microsoft for Startups sunt extinse, iar principalele puncte care contează sunt cele de inovație, soluții tehnice unice în piață care pot beneficia de pe urma accesului la clienții enterprise ai Microsoft, dar și la canalele de vânzare ale companiei.

„Focusul nostru principal sunt startup-urile pregătite să fie scalate din zona B2B, care au deja un product market fit și tracțiune de piață, de obicei cu finanțare Series A până la Series C”, spune Sergiu Pop.

Industriile urmărite sunt din nou destul de ample și pot ajunge de la retail, până la servicii financiare, manufacturing, sectorul public, sănătate, media și comunicare, automotive, energie și multe alte domenii.

Vinzi împreună cu Microsoft

Un alt avantaj al programului Microsoft for Startups e co-selling-ul, adică accesul la companii de Fortune 500 cu care Microsoft are relații comerciale și către startup-urile din România pot vinde produsele lor.

„Cea mai frecventă cerere de la fondatorii de startup-uri B2B a fost să-i conectăm cu noi clienți. Microsoft are peste 40.000 de selleri și sute de mii de parteneri. Introducând startup-urile în motorul nostru de vânzări, putem să-i conectăm direct cu clienții”, spune Sergiu Pop.

Microsoft for Startups oferă companiilor beneficii de accelerare a vânzărilor reale și selleri Microsoft vor ajuta la găsirea de noi clienți.

„Pentru intergrarea startup-urilor în motorul nostru de vânzări, vom oferi mentorat unu la unu și îi vom ajuta să navigheze către industria și regiunea potrivită”

Cât durează colaborarea cu Microsoft for Startups?

Programul nu este ca alte programe de accelerare, ci este o relație pe termen lung. Dorința Microsoft este ca startup-urile să le fie partenere pe termen lung, până când ajung nivelul de scalare dorit și dincolo de el.

„Un startup care devine parte din program va avea din partea noastră suport pentru vânzări, suport tehnic și acces la o comunitate de specialiști. Începem prin a-i aduce față în față cu clienții și să-i ajutăm să vândă”, spune Sergiu Pop.

Această călătorie poate însemna de la câteva luni la un maximum de doi ani. „După doi ani, startup-urile sunt destul de mature cât să poată absolvi programul și să continue să vândă alături de noi”, explică Sergiu procesul

Vorbind despre ecosistemul românesc, Sergiu Pop menționează că la nivel local „e nevoie de mai multe startup-uri conduse de femei. Ecosistemul e unul încă tânăr, destul de polarizat între startup-uri very early stage și startup-uri mature, cu o gândire globală”.