Unilever a desfășurat un studiu global în rândul startup-urilor și a constatat 46% dintre acestea consideră că există o problemă legată de discriminarea de gen în această industrie.
42% dintre femeile care au fondat un startup au spus că accesul la finanțare este cea mai mare barieră spre succes. Pe lângă discriminarea pe bază de etnie și vârstă, 24% au declarat că discriminarea de gen este factorul principal care îi determină pe investitori să finanțeze startaup-urile conduse de femei.
Tot 42% cred că discriminarea de gen va exista și pe măsură ce avansează. Ele spun că lipsa unui model feminin le face să se simtă în minoritate chiar și atunci când ajung într-o funcție executivă.
În același timp, 39% dintre femeile antreprenor întâmpină sexismul în industria startup-urilor. Problema cea mai frecventă este marginalizarea în timpul întâlnirilor (83%), urmată de tratamentele necorespunzătoare atunci când aduc în discuție inegalitatea dintre femei și bărbați (80%).
În acest context, Unilever Foundry, platforma globală pentru startup-uri și inovatori, propune câteva soluții prin care poate fi atenuată discrepanța de gen. Printre acestea ar fi recunoașterea problemei, creșterea gradului de transparență în prinvința egalității de gen, revizuirea și redefinirea discriminării, desfășurarea unor programe de mentorat pentru femeile din startup, crearea programelor de training pentru tineri.
În plus, Unilever a anunțat că intenționează să își crească investițiile direcționate către startup-urile conduse de femei. În prezent, doar 23% din investițiile companiei merg către aceste afaceri, dar spun că planifică să crească numărul la 50%, până în 2023.