În decursul ultimilor opt ani, Epson a devenit, de asemenea, liderul pieței Pro Displays Projection (Afișaje Profesionale) în EMEA. Anunţul celor 20 de ani de leadership în domeniu marchează momentul în care Epson îl numeşte pe Massimo Pizzocri în calitate de Vicepreşedinte al Diviziei Professional Displays, înlocuindu-l pe Neil Colquhoun, care administrează acum operațiunile Epson în regiunea CISMEA.

Massimo Pizzocri a lucrat peste 20 de ani în cadrul Epson, contribuind semnificativ la consolidarea succesului companiei în mai multe domenii. Massimo Pizzocri și-a început cariera în cadrul companiei la Epson Italia, în 1999, unde a devenit în timp Director General, apoi Director de Marketing Strategic pentru întreaga regiune EMEA, iar ulterior Vicepreședinte pentru Divizia Consumer și, recent, Vicepreședinte pentru regiunea CEE (Europa Centrală și de Est).

Călătoria Epson spre statutul de lider mondial în domeniul videoproiectoarelor profesionale include o serie de etape importante. În 1989, Epson a dezvoltat tehnologia cu cristale lichide pentru primul videoproiector compact complet color din lume - modelul VPJ-700. Pentru a proiecta o imagine, videoproiectorul folosea panouri cu cristale lichide în locul tubului tradițional cu raze catodice, prezentând astfel lumii o aplicație pentru afișaj cu o nouă tehnologie.

În 2005, compania a intrat pe piaţa de sisteme home-theatre cu modelul EMP-TWD1, videoproiectorul Epson cu DVD player integrat. În 2006, Epson a lansat EMP-6100, un videoproiector rezistent la praf care menținea particulele în suspensie, la distanță. Modelul EB-450Wi, lansat în 2010, a fost primul videoproiector cu lentilă ultra-short throw, conceput pentru a fi montat pe perete, cu funcționalitate interactivă.

Pe piața afișajelor profesionale din EMEA, Epson a crescut, de la o cotă de piață redusă, la statutul de lider de piață, în doar opt ani. În prezent, compania deține peste o treime (37%) din piața din EMEA- o creștere a volumului de unităţi vândute de 1199% și o creștere a valorii acestora de 1228% în opt ani. Epson a fost, de asemenea, prima companie care a furnizat o gamă unitară de lentile pentru toate modelele de videoproiectoare cu luminozitatea între 5.500 şi 20.000 de lumeni, acestea reprezentând mai puţin de jumătate din numărul de lentile necesare pentru videoproiectoarele concurente.

Succesul Epson s-a datorat tehnologiei sale inovatoare de proiecție 3LCD, care a oferit culori vibrante și o luminozitate ridicată, cu calități superioare de proiecție. După ce Epson a petrecut ani de zile optimizând această tehnologie, 3LCD este acum prima alegere a profesioniștilor din industria de proiecție Pro Displays.

„Longevitatea și succesul nostru constant cu videoproiectoarele Epson Pro Displays se datorează faptului că ne-am ascultat clienții și am studiat industria și nevoile acesteia în fiecare etapă a călătoriei noastre”, a declarat Neil Colquhoun, fost Vicepreședinte al diviziei Pro Displays la Epson Europe.

„Acum zece ani nu aveam o prezență pe piața de videoproiectoare Pro Displays din EMEA, însă în prezent suntem lider de piață. Acest lucru nu este întâmplător. Am avut încredere deplină în tehnologiile noastre 3LCD. Perseverența noastră a dat rezultate. Și nu putem uita faptul că nu ne-am afla în această poziție fără sprijinul clienților noștri. În plus, aș dori să profit de această ocazie pentru a mulțumi clienților pentru că au crezut în noi și au pus în practică proiecte incredibile în această regiune.

„Acum, odată cu numirea lui Massimo Pizzocri ca nou vicepreședinte al diviziei Professional Displays, știu că business-ul Epson este pe mâini sigure. Vom continua să ne ascultăm clienții, să ne adaptăm rapid la schimbări și să răspundem nevoilor pieței”, a adăugat Neil Colquhoun.

„Pandemia a afectat multe dintre segmentele-cheie de pe piața videoproiectoarelor profesionale, cum ar fi divertismentul, ospitalitatea și evenimentele”, a declarat Massimo Pizzocri, Vicepreședinte al diviziei Professional Displays. „Multe dintre privilegiile care ne-au fost restricționate, cum ar fi vizitarea muzeelor, participarea la concerte și vizionarea de piese de teatru, încep acum să fie permise în majoritatea țărilor, odată cu relaxarea măsurilor de restricție. Acest lucru ne dă oportunitatea de a oferi din nou clienților noștri experiențe captivante, dar și de a sprijini eficient comunicarea celor care se întorc la birou. Proiectoarele Epson vor contribui la redobândirea unui sentiment de normalitate în vieţile clienţilor noştri”, adaugă noul Vicepreşedinte al Diviziei Professional Displays

Videoproiectoarele Epson

Epson este cel mai mare producător de videoproiectoare din lume, deținând peste o treime din piaţa globală a videoproiectoarelor4. Compania este specializată în producţia de tehnologie de proiecţie laser 3LCD cu luminozitate ridicată, versatilă, compactă, pentru locuinţe, birouri, şcoli, retaileri şi pentru instalaţii de mari dimensiuni în spaţii de divertisment, muzee, galerii, evenimente în aer liber şi atracţii turistice.

Videoproiectoarele laser Epson cu luminozitate mare sunt utilizate pentru a crea medii experienţiale captivante şi interactive în spaţii ample şi atracţii turistice din întreaga lume. Printre astfel de exemple recente bazate pe tehnologia Epson se numără evenimente internaționale precum Electric Forest Music Festival din America, instalația TeamLab Borderless din Shanghai şi Festivalul Internațional al Luminilor din Europa.

Tehnologia AV de la Epson are un impact relevant asupra eficienței sălilor de clasă și a altor medii de învățare din întreaga lume, îmbunătățind experiența din retail și sprijinind o gamă de sectoare industriale prin capacitățile de asistenţă la distanţă.