Partenerii Early Game Ventures, unul dintre cele trei fonduri de investiții românești devenite active la nivel local în 2018, și-au propus să vină în ajutorul antreprenorilor care caută finanțare și le oferă întâlniri de câte o jumătate de oră pentru a discuta.

”Tocmai ce am lansat o nouă funcționalitate în cadrul earlygame.vc: poți rezerva Office Hours. Folosește opțiunea pentru a rezerva o întâlnire de 30 de minute cu unul dintre parteneri. Prima dată pe care o avem disponibilă pentru întâlniri: 5 martie. Abia așteptăm să vă întâlnim”, a anunțat într-o postare pe Facebook Cristian Munteanu, managing partner în cadrul Early Game Ventures.

Fondul Early Game Ventures (EGV) este finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, cu cofinanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Managerul de fond al EGV a fost selectat de cǎtre Fondul European de Investiții prin apel pentru expresii de interes pentru instrumentul de capital de risc din cadrul acestui program operațional.

Fondul are dimensiunea ţintǎ de 28 de milioane de euro şi va investi în companii din România aflate la început de drum. Sunt avute în vedere investiţii în tehnologie şi alte domenii în care proprietatea intelectualǎ primeazǎ. EGV va ţinti întodeauna participaţii minoritare în companiile din portofoliu, iar suma maximǎ investitǎ va fi de 3,5 milioane euro per companie.

Partenerii Early Game Ventures

Cei trei parteneri ai Early Game Ventures au o experienţǎ impresionantǎ în tehnologie şi investiţii. Cristian Munteanu, Managing Partner al EGV, dupǎ o carierǎ de 15 ani în marketing, a înfiinţat startup-uri de tehnologie pe Coasta de Vest din Statele Unite, în Seattle şi San Francisco. Dan Cǎlugǎreanu este preşedinte al TechAngels, cea mai mare asociaţie de business angels din ţarǎ, şi a contribuit de-a lungul anilor la crearea ecosistemului de startup-uri din România. Radu Stoicoviciu vine cu o experienţǎ de 25 de ani în consultanţǎ, în ultimii 10 ani conducând divizia de Mergers & Acquisitions a PwC în România şi Europa de Sud-Est.

Mai multe detalii despre Early Game Ventures puteți afla din acest material.