Proiectul „Fișă de Antreprenor” a fost un ghid pe parcursul a mai multe săptămâni în care am trecut prin mai multe industrii și am explicat modul în care poți să deschizi o afacere.

De ce? Pentru că uneori ai nevoie de exemplul celorlalți care au mai făcut și de experiența lor pentru a-ți atinge obiectivele. De la biciclete la mici afaceri cu produse tradiționale, la afaceri din zona stomatologiei și visuri antreprenoriale realizate la 48 de ani.

Iată 6 afaceri care ne-au inspirat în acest proiect:

Hotbikes - magazin de biciclete

Cristian Moldoveanu, fondatorul Hotbikes, este un exemplu perfect pentru a ilustra pasiunea în antreprenoriat, faptul că în momentul în care-ți dorești ceva din tot sufletul și faci toate eforturile pentru acel lucru, îți poți transforma visul în realitate.

”Am descoperit că există un gol în piața locală de biciclete, pe care m-am hotărât să îl umplu. Hotbikes a luat ființă în 2020, când, în timpul restricțiilor cauzate de pandemie, am învățat să creez un magazin online de la zero. Mi-a luat mai mult timp decât aș fi preconizat, se mișca destul de greoi, dar era ceva făcut de mine și eram mândru. Am contactat brandurile de biciclete și componente din Europa pe care le descoperisem în ultimii doi ani, precum Santafixie din Barcelona sau Brick Lane Bikes din Londra, care au fost deschiși la a colabora cu un magazin online nou înființat din România”, completează fondatorul Hotbikes.

Despre afacerea Hotbikes am scris aici și mai jos poți descoperi un infografic cu cifrele relevante ale acestei afaceri.

Magnolia - florării inspirate din filme

S-a pregătit pentru a fi inginer, a lucrat ca agent de valori mobiliare și a visat că va ajunge, într-o zi, antreprenor, privind filmele care rulau la TV pe la începutul anilor 90. Vorbește despre această dorință ca fiind o ”sămânță care a încolțit”, treptat, până în 1998, momentul în care a deschis prima florărie sub brandul Magnolia. Despre cum deschizi o afacere cu florării am aflat detalii de la Gabriel Molnar, fondatorul Florăria Magnolia.

Magnolia deține una dintre cele mai importante florării online din România, magnolia.ro.

De altfel, Magnolia este florăria online cu cel mai vechi domeniu înregistrat la RoTLD.

Totodată, Magnolia deține o rețea de 18 magazine fizice de tip florării în zece orașe, reședințe de județ (Cluj-Napoca, Bistrița, Baia Mare, Oradea, Târgu Mureș, Brașov, Constanța, Galați, Timișoara, Craiova) şi în București.

Totul a pornit de la un vis al unui tânăr de 25 de ani, care a decis să intre pe această nișă într-un momentul în care nu se putea vorbi despre comerț online în România. De altfel, prima vânzare din online avea să vină abia în 2001, la trei ani după ce Magnolia prinsese viață în format fizic.

”La acea vreme îmi doream foarte mult să construiesc o afacere proprie, nu eram specialist în arta florală. Am citit tot ce găseam despre antreprenoriat și cred că de atunci visam să construiesc un brand. Partea cu florile a venit din ideea de a face un comerț civilizat, mai ales că vânzările de flori aveau loc mai mult în piețe și la tarabe”, povestește acum, 25 de ani mai târziu, Gabriel Molnar, amintindu-și amuzat de faptul că primul statut al firmei a fost redactat la mașină de scris și nu la un calculator.

Descoperă cifrele relevante ale florăriei Magnolia aici.

Aceeași Mărie - din nostalgia copilăriei

Aceeași Mărie este o idee de business încolțită în mintea Antoniei Negrău, poate chiar fără să-și dea seama, din copilărie, când le croia haine păpușilor și petrecea timpul alături de bunica sa. O idee care a crescut constant, chiar dacă numele a fost ”împrumutat” și unui boutique de comunicare digitală, până când a ajuns, în mod firesc, doar al unei afaceri de modă și accesorii care împletește tradiția cu modernitatea.

Antonia Negrău a crescut la țară, pe lângă Vălenii de Munte în județul Prahova. Pentru că părinții munceau, bunica era cea care avea grijă de ea. O poveste tradițională pentru generația de după ‘90. Așa că Antonia era acolo și când bunica făcea de mâncare, dar și când țesea și cosea.

”Așa am deprins o pasiune pentru portul popular românesc și pentru elementele tradiționale din vestimentație”, ne povestește Antonia.

A pus bazele a ceea ce avea să devină Aceeași Mărie, un business de modă și accesorii ce reinterpretează elemente tradiționale, încă din facultate, în urmă cu 10 ani.

”Mi-am creat lucrarea de licență îmbinând comportamentul consumatorului cu moda, una dintre pasiunile mele. La master, o profesoară extrem de implicată mi-a sugerat să merg mai departe și să propun un proiect de magazin online pentru dizertație. Lucrurile s-au conturat foarte frumos, așa că am creat brandul, l-am înregistrat și am început primele teste. Aici a început greul”, explică Antonia, precizând faptul că au urmat 2-3 ani pe care i-a petrecut pe drumuri între furnizori de materiale, ateliere care să o poată ajuta cu prototipurile, și testarea ideilor pe care le avea.

Despre cum a trecut peste toate dificultățile de început de drum ale afacerii, poți afla din acest link, dar și din infografia de mai jos.

Mokko - un business de familie cu accesorii

În limba engleză este o expresie: ”to wear your heart on your sleeve”. În esență, înseamnă că nu-ți ascunzi sentimentele, emoțiile, ci le arăți tuturor. Credem că și în cazul Mokko, un business de accesorii din lemn lansat de soții Oana Brătilă și Alex Mareș, motto-ul lor, ”cu inima la purtător”, poate fi interpretat tot ca un mod de a-ți arăta, în mod deschis, ceea ce simți.

Mokko este o afacere pornită de Oana Brătilă și de soțul ei, Alex Mareș, amândoi absolvenți ai Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, locul în care s-au și cunoscut, de altfel.

Și pentru că, inițial, Mokko a pornit cu o casă de dar și cu mărturii create de Alex și Oana pentru nunta lor, lucrate pe balconul apartamentului, locul în care Alex își făcuse un mic atelier de meșteșugărit în timpul liber, investiția a fost minimă. În esență, doar pentru a cumpăra lemnul necesar.

”Am continuat apoi cu o serie de jucării Montessori și alte produse personalizate din lemn, până când business-ul a căpătat amploare și Alex nu se mai putea ocupa în timpul liber de partea de prelucrare a lemnului. Am căutat să dezvoltăm afacerea pe o zonă care să-mi permită, pe de-o parte, externalizarea prelucrării de lemn și, pe de altă parte, să îmi faciliteze și participarea la târguri, altele decât unele nișate, cum ar fi fost târgurile de nunți”, mai spune Oana, precizând faptul că, pe măsură ce au început să vândă produse au reinvestit banii.

Cum s-a transformat o pasiune în afacere cu obiecte din lemn, poți vedea în acest articol, dar și în infografia de mai jos.

Diviodent - un pariu medical

Mihaela Radu și Diana Baltac sunt partenere de business de peste două decenii. Au început cu Divio Design, un proiect cu activitate în domeniul materialelor promoționale. Motivate și de criza din 2008/2009, au făcut o schimbare la 180 de grade și își pun în comun cunoștințele din biochimie și cele din filologie pentru Diviodent, un furnizor de soluții profesionale pentru cabinete stomatologice.

Printr-o combinație de vânzări online, prin propriul site, și prin parteneri fizici de distribuție care ajută la o prezență națională, Diviodent este un business cu o cifră de afaceri anuală de cel puțin 2 milioane de euro.

Pentru lansarea Diviodent, un furnizor de soluții profesionale pentru cabinete stomatologice, au investit circa 10.000 de dolari din economiile lor, bani pe care i-au folosit pentru un stoc de produse care, așa cum spun Mihaela și Diana, ”ne-a adus beneficiu imediat care la rândul lui a fost reinvestit”.

Totul despre cum să deschizi un business de soluții profesionale pentru stomatologie poți afla din acest articol, dar și din infografia de mai jos.

Bauindustry - visul antreprenorial realizat la 48 de ani

Dragoș Vlagali, fondatorul Bauindustry, distribuitor de materiale de construcții, își trăiește visul de a fi antreprenor și de a dezvolta propriul business, de data aceasta, la 48 de ani, după o carieră în corporații de mai mult de două decenii.

Dragoș Vlagali a lucrat pentru companii precum Dufa, Henkel, Mapei, ISOMAT, vreme de 23 de ani. A ocupat funcții ce au variat de la agent de vânzări, director regional de vânzări, director regional, manager național, care l-au ajutat să învețe în toți acești ani cum funcționează industria vânzării de materiale de construcții pe toate palierele ei.

”În antreprenoriat m-am lansat în ianuarie 2023 când rugat de un membru al familiei să preiau un startup construit exact în zona de activitate pe care o cunosc cel mai bine, comercializarea de materiale de construcție, am decis că, la 48 de ani, e timpul să îmi urmez drumul și să o iau pe cont propriu preluând astfel Bauindustry DC, companie înființată în iunie 2021. Am simțit că e momentul să fiu propriul meu stăpân și să mă dezvolt în această direcție după cei 23 de ani”, completează Dragoș Vlagali, adăugând că, inițial, a venit în acest business ca și partener după ce fondatorul firmei și-a dat seama că are nevoie să se concentreze pe business-ul său de bază, care era într-un alt domeniu.

Cum și-a îndeplinit antreprenorul visul la 48 de ani, poți afla din acest material. Iar cifrele esențiale le poți vedea mai jos.