Colaborarea dintre cele două entități a început încă din vara acestui an, când au deschis Columbia-IBM Center for Blockchain and Data Transparency, un centru destinat cercetării în domeniul blockchain și a transparentizării datelor. De asemenea, un scop al acestui centru este de a incuba ideile de business ale studenților, cadrelor didactice, dar și ale comunității de startup-uri.

Cele două programe noi de accelerare vor primi grupe de câte 10 startup-uri, echipele urmând să aibă acces la ateliere de design din partea IBM, la o rețea de business, la suport tehnic, precum și la conexiunile pe care le are comunitatea de cercetători a Universității Columbia, anunță theinnovationenterprise.com.

Valoarea serviciilor și a tehnologiilor puse la dispoziție este de circa 400.000 de dolari/startup, programele având o durată de 8 săptămâni.

Acceleratorul de blockchain al IBM este creat pentru companiile care au deja o anumită tracțiune pe piață (se pot înscrie startup-uri în later-stage growth), în timp ce programul Columbia este destinat startup-urilor pre-seed sau în faza de idee. Deja s-au deschis înscrierile pentru IBM Blockchain Accelerator, cele pentru Columbia Blockchain Launch Accelerator urmând să se deschidă în luna ianuarie a anului viitor.

IBM este implicată puternic în domeniul blockchain. Recent, compania anunța crearea unui tool pe blockchain pentru a urmări produsele alimentare. Tot în urmă cu scut timp, cei de la IBM lansau un nou produs, prin care își propuneau să înlocuiască intermediarii bancari cu active digitale trimise prin intermediul unei rețele distribuite. Asta după ce, în august, anunțau că lucrează alături de compania de transport Maersk la o soluție de transport bazată pe blockchain.