Bolt organizează întâlniri frecvente cu inginerii software în toate ţările în care compania are hub-uri de dezvoltare, iar evenimentul de la Bucureşti este acum al şaselea de acest tip. Până în prezent, întâlniri similare au avut loc în Estonia şi Polonia. Detaliile, locul de desfăşurare, agenda evenimentului şi formularul de înregistrare sunt disponibile aici.

Horia Coman, Director of Engineering, Bolt, declară: „Acum mai puţin de doi ani, echipa locală de ingineri software era compusă din 30 de angajaţi. În prezent, a crescut cu 250%, numără aproximativ 80 de ingineri și continuăm să angajăm. Motivele pentru care tot mai mulţi specialişti aleg să lucreze cu noi ţin atât de provocările domeniului, cât şi de faptul că au ocazia să colaboreze cu profesionişti de top în dezvoltarea unor soluţii software care ajung să fie utilizate zilnic de milioane de oameni din întreaga lume. Puţini ştiu, dar echipa de ingineri din Bucureşti este cea care a creat de la zero aplicaţia Bolt Food, iar acum suntem o divizie extrem de importantă pentru toate verticalele de business ale companiei. Mă bucur mult că organizăm acest eveniment la București şi abia aştept să-i cunosc pe participanţi, să împărtăşim din experienţa noastră şi facem schimb de idei.”

În timpul evenimentului vor avea loc prezentări susţinute de câţiva dintre cei mai buni ingineri software din echipa Bolt. Printre aceştia se numără:

  • Vlad Dascălu, Engineering Manager în echipa Delivery Courier, care va vorbi pe tema Cum să anticipezi viitorul (când va ajunge comanda de mâncare la uşa ta). Vlad va detalia modul în care aplicaţia Bolt Food a reuşit să câştige încrederea clienţilor prin capacitatea de a estima cu acurateţe durata unei comenzi în desfăşurare.
  • Andrei Ilie, Engineering Manager în echipa Geo Data Science, va susţine o prezentare cu numele Machine Learning pentru hărţile de orientare. Andrei va explica modul în care Bolt şi-a construit hărţile şi cum continuă să le îmbunătăţească prin metode de machine learning.
  • Radu Vasiliu, Engineering Manager în echipa Identity & Trust, vorbeşte despre Verificarea Identităţii, unde va oferi detalii referitoare la platforma Identity Verification a Bolt.

Bolt urmăreşte să-şi extindă echipa de la Bucureşti cu încă 100 de ingineri software, pe diferite niveluri de senioritate. Compania are un proces riguros de evaluare şi angajare, care urmăreşte să aleagă cei mai buni specialişti în domeniu. În timpul interviului sunt organizate sesiuni de live coding, pentru a testa capacitatea candidaţilor de a rezolva diferite sarcini. Experienţa poate fi un plus, însă printre calităţile pe care Bolt le caută se numără determinarea, inteligenţa şi integritatea. Pe lângă beneficiile monetare, viitori angajaţi au posibilitatea de a achiziţiona un pachet de acţiuni în companie, precum şi flexibilitate în alegerea orelor de lucru sau posibilitatea de a lucra atât remote, cât şi de la birou.

În ultima perioadă, Bolt a înregistrat o creştere accelerată, amplificată şi de noile finanţări primite. Cea mai recentă rundă de finanţare a adus companiei 628 milioane de euro, capital care va fi utilizat în a ajuta oraşele să pună mai mult accentul pe oameni şi mai puţin pe folosirea maşinilor personale.