madeincluj.ro e un site creat odată cu începerea crizei de coronavirus, moment în care, din cauza izolării impuse prin Starea de Urgență, oamenii nu au mai ieșit atât de mult la piețe, iar producătorii locali de fructe și legume nu au mai avut cui să vândă la fel de bine produsele.

Platforma a fost creată de un grup de antreprenori locali, cofondatori fiind Sebastian Florian și Dan Ciulea. madeincluj.ro vrea să reunească sub aceeași umbrelă întreaga comunitate a producutărilor din Cluj și din regiune, indiferent că e vorba de brutării, ferme, antreprenori care vând flori sau berării artizanale. Am discutat cu Sebastian Florian pentru a afla mai multe detalii despre această platformă.

Începuturile Made in Cluj

„Ideea o aveam de mai bine de un an de zile, dar realizarea ei nu a devenit o necesitate până la declanșarea crizei. Suntem adepții conceptului Slow Food, a încurajării producătroilor locali și a lanțurilor scurte de livrare. Ideea de a reuni producătorii din Cluj a venit de aici, dar nu era neapărat o urgență. Odată cu măsurile de restricție de deplasare ne-am dat seama că o platformă unde producătorii locali să se poată promova și să-și vândă marfa către clienții ce stau acasă nu mai e doar la modă, ci o necesitate acută”, spune Sebastian Florian, cofondator madeincluj.ro și fondator al publicației Startups&TheCity.

În momentul de față, platforma are 700 de produse listate, 100 de vânzători de produse locale înscriși, 150 de comenzi realizate în valoare totală de 20.000 de lei. Toate acestea pe o platformă deschisă de la începutul lunii, care a fost realizată într-o săptămână. Reacția a fost bună încă de la început, cu 40 de producători locali înscriși pe platformă, iar acum numărul, după cum puteți vedea, e în creștere.

„Unii clienți și-au terminat stocurile de produse doar datorită comenzilor realizate prin intermediul platformei”, spune Florian despre impactul pe care l-a avut la nivel local site-ul pentru producătorii de legume, fructe, produse naturale care nu mai puteau vinde în piețe sau în magazinele proprii de pe stradă.

Cele mai căutate produse au fost cele alimentare, de la mezeluri, produse apicole, brânzeturi, ouă, pâine și produse de panificație. În perioada aceasta sunt și numeroase produse de Paște, cum ar fi prăjituri, cozonaci, pască, drob de miel, dar și multe verdețuri de sezon.

Livrarea produselor se face de către fiecare producător. madeincluj.ro e în proces de implementare a unui serviciu de livrare în parteneriat cu o firmă locală, prin care să adune comenzile unui singur client, făcute la mai mulți producători din platforma. Așa cum e la fel ca la orice marketplace, e complicat să ai un singur coș de cumpărături, dar să ți se facă 3 livrări.

madeincluj.ro nu aplică nicio taxă sau comision micilor producători sau vânzărilor realizate.

„Căutăm însă suport financiar pentru a sprijini dezvoltarea platformei și suntem în discuții cu diverși potențiali parteneri. După ce trece criza, vom regândi probabil modelul nostru de business, dar momentan încercăm să nu adăugăm costuri suplimentare producătorilor, în afara de cele pe care le-ar presupune livrarea printr-un serviciu dedicat”, spune Sebastian Florian.

Reacția fermierilor locali

Sebastian și Dan, alături de ceilalți membri ai echipei madeincluj.ro, au identificat mai mulți producători care deja erau în mediul online. „Ei erau online, prin pagini de Facebook, grupuri, mici site-uri de prezentare sau shop-uri. Dar nu erau prinși laolaltă într-o singură platformă. Au mai existat inițiative în Cluj, cum e de exemplu Nod Verde, care adună comenzi și livrează produse alimentare de la producători locali către clienți din praș, dar nu exista o coagulare, nu doar pentru cu alimente, ci pentru absolut toți”, spune Sebastian Florian.

madeincluj.ro e astfel prima platformă care vrea să adune toți producătorii. „Pe termen lung, noi dorim să creăm o mișcare de reîntoarcere a clienților către tot ce înseamnă producător local, și să creăm prin “Made in Cluj” o platformă de comunicare între producători și clienți, o platformă care să permită îmbunătățirea produselor existente, crearea de noi produse și inovarea tehnologică și logistică în zona comerțului cu produse locale”, spune Sebastian Florian.

Pentru a ajunge la fermieri, pe lângă promovarea „din gură în gură”, madeincluj.ro a colaborat cu unul dintre cele mai mari grupuri de Facebook de susținere a producătorilor locali din Cluj, „Sustinem producatorii autohtoni de produse alimentare ai Clujului”, un grup cu peste 25.000 de membri. De altfel, spune Sebastian Florian, cei care nu foloseau internetul până acum pentru comenzi au început să-l folosească, iar criza îi forțează să se digitalizeze și să-și aducă în ajutor copii și nepoți pentru asta.

Piedicile în calea micilor producători: în pandemie și normalitate

Nu numai atunci când este o pandemie și s-au impus măsuri de izolare micii producători au probleme în a-și desface marfa. Dincolo de piețele agroalimentare, ei nu au un lanț de distribuție bine pus la punct și de multe ori au dificultăți în a-și optimiza procesele de vânzări.

„Credem că principala piedică este faptul că piața e dominată de câțiva producători mari, iar cei mici își găsesc cu greu o piață comună de desfacere. Aceasta este ceea ce vrem noi să schimbă în mod esențial prin “Made in Cluj”, să creăm o piață comună, agregată, cu costuri cât mai mici atat pentru producători locali cât și pentru clienți și cu servicii de cea mai bună calitate, care să faciliteze achizițiile de produse locale”, spune Sebastian Florian.

Dacă în perioada aceasta în piețele din Cluj-Napoca, încă deschise, fluxul de clienți este mai mic, Made in Cluj vrea ca pe viitor să fie un adaos în canalele de vânzare ale comercianților, care să nu vadă doar taraba ca pe un punct de desfacere, ci și internetul și livrările acasă la oameni.

Chiar dacă se cheamă Made in Cluj, proiectul nu e dedicat doar celor din Cluj. Producătorii aleg singuri condițiile de livrare, așa că dacă pot livra și-n București o vor face, ba chiar au fost și comenzi din Capitală pe platformă. Cofondatorul madeincluj.ro spune că urmează să implementeze și un serviciu dedicat de livrare pentru cei din alte orașe.

Echipa Made in Cluj: