Diana a studiat Administrație Publică Europeană, visând, la acel moment, că va pleca din țară pentru a lucra pentru instituții europene.

Numai că, pe parcurs și-a dat seama că nu își mai dorește atât de mult să plece din România, iar gândul că va lucra pentru instituțiile din administrația publică de la noi nu era cel mai ispititor. Așa că a luat-o pe un alt drum.

A început să lucreze încă din facultate pentru Intro, un showroom de mobilă, mai întâi part-time, apoi, după finalizarea studiilor, a optat pentru un job full-time. Între timp, a devenit chiar asociat junior, așa că este implicată în toate aspectele acestui business.

”Mi-a plăcut la Intro și încă îmi place după 10 ani. Aici am învățat despre design de interior și de produs, despre toate aspectele administrative ale unui bussiness mic, interacționez cu foarte mulți oameni inspiraționali și am avut ocazia să călatoresc și să descopăr designul și modul de a face bussiness în alte țări din Europa”, ne povesteșe Diana.

Antreprenor după program

O întâmplare fericită din viața personală – nașterea primului copil – i-a mutat atenția spre o altă direcție și a alimentat-o cu dorința de a avea o nouă provocare profesională.

Am vrut să mă scot din zona de confort a unui job sigur și plăcut și să pornesc o afacere pe cont propriu

”După ce m-am întors la muncă și am realizat că am trecut cu bine de primul an și jumătate de mămicie, m-am liniștit și mi-am dorit foarte mult o nouă provocare profesională. Am vrut să mă scot din zona de confort a unui job sigur și plăcut și să pornesc o afacere pe cont propriu”, spune Diana, recunoscând că experiența căpătată la Intro i-a fost de mare folos pentru a deveni un antreprenor după program.

Pentru că Diana nu a renunțat la jobul de la showroom, iar ideea proiectului său, Bebe Organic, un magazin online unde vinde hăinuțe pentru bebeluși și copii până în doi ani, realizate exclusiv din bumbac organic (produsele sunt alese de clienții care își doresc haine de calitate și care să reprezinte o alegeră sigură din punct de vedere a siguranței și sănătății copilului, dar și de părinții care au copii cu piele sensibilă, care se irită ușor, și care caută produse din bumbac organic certificat deoarece este singurul material care nu provoacă și nu înrăutățește iritațiile, dermatitele sau alte probleme ale pielii), certificat GOTS, a început să prindă contur pe la finalul anului trecut.

Bumbacul organic este unul dintre cele mai prietenoase materiale pentru pielea sensibilă și o astfel de piele o întâlnim mai ales la copiii mici

Haine din bumbac organic

”M-a ajutat mult experiența de retail de la Intro în alegere profilului de bussiness și proaspăta experiență de mamă în alegerea unor produse deosebite, produse pe care eu le căutasem și pentru copilul meu. Bumbacul organic este unul dintre cele mai prietenoase materiale pentru pielea sensibilă și o astfel de piele o întâlnim mai ales la copiii mici. De asemenea, este un material prietenos cu mediul înconjurător deoarece este produs doar prin metode nepoluante”, explică ea.

Din acest moment a mai trecum cam o jumătate de an până la lansarea oficială a Bebe Organic (se întâmpla la finalul lunii iulie 2017), luni pe care Diana și soțul ei le-au petrecut lucrând la website și implementând toate serviciile de care acesta avea nevoie pentru a putea lansa business-ul propriu: sistemul de plată și de livrare, gestiunea stocurilor și depozitarea produselor.

Au investit aproximativ 10.000 de euro în lansarea Bebe Organic, o mare parte din bani fiind destinați stocurilor de marfă pe care Diana a dorit să le aibă pentru a oferi o livrare rapidă clienților săi (produsele ajung în 1-2 zile). A optat pentru un magazin online tocmai pentru că, în timpul petrecut acasă, în concediu de maternitate, și-a dat seama cât de ușor este să cumperi online produse, fie ele pentru cei mici, sau pentru orice altă nevoie.

Bebe Organic, un business online

”E perfect când nu ai timp pe care să vrei să-l irosești în trafic, la cozi sau plimbându-te prin magazine. Pentru copiii mici este destul de ușor să nimerești mărimea potrivită și dacă ai dubii poți alege oricând o mărime puțin mai mare, deoarece ei cresc foarte repede și ajung să poarte și hainele care nu le-ar veni inițial. Așa că, pentru acest tip de bussiness nu cred că este esențial să am un magazin tradițional dar totuși trebuie să am o prezență fizică din când în când în piață pentru a oferi clienților și o experiență senzorială a acestor produse deoarece calitatea materialelor, finețea și catifelarea lor sunt mai dificil de transpus în online”, detaliază fondatoarea Bebe Organic.

În acest moment, tot portofoliul de produse este adus din străinătate, magazinul lansat de Diana având trei branduri în portofoliu. De asemenea, Bebe Organic va oferi în exclusivitate, în cel mai scurt timp, și jucării realizate din bumbac organic împletit sub formă de animăluțe.

”Treptat mi-ar plăcea să cresc portofololiu de produse, pentru a aduce o gamă mai largă de haine, jucării și încălțăminte pentru copii mici, respectând însă aceleași criterii la care țin foarte mult: să fie produse doar din materiale naturale, de calitate superioară și în condiții cât mai bune pentru mediul înconjurător și pentru oamenii implicați în procesul de producție”, mai spune Diana.

Furnizori din străinătate

De altfel, pentru a alege produsele potrivite pe care să le vândă în magazinul său, a cercetat oferta online și a participat la câteva târguri de profil din afara țării. ”Am văzut în realitate hăinuțele, înainte de a le importa și le-am ales tocmai pe acestea deoarece erau, din punctul meu de vedere, cele mai frumoase și cele mai delicate pe care le întâlnisem. Momentan am identificat doar producători din afara țării dar ideal ar fi să găsesc branduri cât mai aproape de noi, chiar din țară, dacă ar corespunde criteriilor pe care mi le-am setat”.

În acest moment, Diana vinde produsele pe care le importă doar pe propriul site și prin intermediul pop-up shop-uri la târguri de profil, însă ia în considerare și viitoare colaborări cu alte magazine online sau fizice.

Are în plan extinderea portofoliul de branduri și chiar și categoria de vârstă căreia se adresează magazinul ei online. Și, de ce nu, lansarea propriilor colecții.

Plan de viitor: propriile colecții Bebe Organic

”Lansarea propriilor colecții este un lucru la care mă gândesc dar pe termen mediu, în trei până la cinci ani. În primii trei ani, vreau să mă concentrez pe brandurile descoperite deja și să cresc notorietatea brandului bebeorganic și o bază solidă de clienți. Realizarea unei colecții proprii presupune o provocare importantă pentru care voi avea nevoie și de o investiție substanțială”, explică Diana.

Estimează ca până la finalul acestui an să aibă încasări de circa 4.000 de euro, iar anul viitor speră să ajungă la încasări de 20.000 de euro.

Lansarea propriilor colecții este un lucru la care mă gândesc dar pe termen mediu, în trei până la cinci ani

”Vom încerca să fim cât mai activi pe social media, să participăm la târguri și să facem pop-up shopuri la diverse evenimente, vom fi la dispoziția clienților oricând au nevoie de un sfat sau vor să știe mai multe despre produse și le vom oferi o selecție de produse de calitate, pe care le pot avea rapid acasa. Astfel speram să creștem ușor dar sigur. Recuperarea investiției nu este neapărat o prioritate în primii ani deoarece plănuim să extindem portofoliul de branduri și chiar și categoria de vârstă căreia de adresăm așa că, în permanență, vom reinvesti banii câștigați”, concluzionează ea.