Cu aceste premise, obiectivele setate pentru 2022 sunt curajoase: deschiderea a 200 de locații noi, cu viziunea de a ajunge la un total de 1,000 de cafenele în România, în următorii 5 ani. Totodată, 5 to go va continua să inoveze la nivel de produse și pregătește multe noutăți pentru consumatori.

Creșterea cifrei de afaceri, după un an de scădere, este rezultatul eforturilor de dezvoltare a numărului de unități, dar și al creșterii mediei de bon, ca urmare a diversificării portofoliului de produse, prin introducerea de noi game premium.

Anul acesta au fost deschise până acum 90 de cafenele, iar 16 sunt în proces de amenajare, urmând a fi deschise în perioada imediat următoare.

„În 2021, am avut motoarele turate mai mult ca niciodată. Se știe cât de dificilă a fost perioada aceasta, iar eforturile de a păstra cafenelele deschise și francizele active pentru partenerii noștri au adus o presiune mare pentru echipa centrală. Tocmai de aceea, am investit în consolidarea echipei. Anul acesta aproape s-a dublat numărul colegilor mei, în special în departamentele care oferă sprijin în relația cu francizații, precum cel de business development, customer service și retail. Și echipa de management s-a întărit prin colaborarea cu Călin Țiplea, din rolul de Chief Operating Officer. Întotdeauna am spus că echipa este cel mai valoros lucru, fără oamenii potriviți este greu să creezi valoare pentru un brand și să crești o afacere, indiferent de domeniu. Sunt pregătit ca alături de ei să construim mai departe succesul 5 to go!”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.

Dezvoltarea 5 to go la nivel național a fost accelerată anul acesta la nivelul orașelor mici și mijlocii, rețeaua având în acest moment acoperire în 60 de orașe. Pe lângă București, orașele în top cu cel mai mare număr de cafenele sunt Brașov, Constanța, Ploiești, Bacău și Iași.

„5 to go devine un liant pentru comunitatea din orașele mici, succesul în astfel de locații fiind de necontestat, încă de la lansare. Ne bucurăm că am construit parteneriate locale valoroase cu francizații din țară și astfel am dezvoltat rețeaua 5 to go. Momentan, aproape 20% dintre cafenelele noastre sunt în orașe cu mai puțin de 50,000 de locuitori. Dezvoltarea locală va rămâne o prioritate și în 2022, suntem încrezători în succesul pe care îl vor avea cafenelele noastre și în potențialul de a deveni un reper pentru consumatori”, a declarat Lucian Bădilă, cofondator 5 to go.

Anul 2021 a fost marcat și de multe premiere: extinderea internațională a 5 to go, în parteneriat cu Donuterie, listarea în retail cu o gamă special dezvoltată de produse ready to drink pe bază de cafea, dezvoltarea de parteneriate valoroase cu producători și dezvoltarea de noi produse, dar și achiziția unui lanț local de cafenele.