În ultimele luni Radu a pastrat cafenelele din Sibiu, și ne-a spus și cum a trecut peste această perioadă.

"Toți antreprenorii din HoReCa au resimțit contextul actual din plin. În această perioadă dificilă, a fost nevoie de susținere din partea statului și din partea francizorilor. Ca antreprenor, am încercat să-mi ajut angajații și am păstrat întreaga echipă în ciuda blocajului. Urmează luni grele pentru industria ospitalității, posibil că luna mai din 2021 să reprezinte un moment de revenire. Din perspectiva francizei TED’S COFFEE, a existat un suport foarte bun din partea francizorului. Francizații au fost ajutați în primele șase luni de pandemie. Ca antreprenor, rămân optimist față de evoluția mediului de business în ciuda perioadei de lockdown care a influențat domeniul HoReCa. Credem că vom depăși acest blocaj", spune Radu acum.

Lanțul de cafenele TED’S COFFEE CO., fondat de antreprenorul Vasi Andreica, a continuat o serie de investiții și a anunțat deschiderea de noi cafenele, două în București și una în Arad. Toate cele trei proiecte noi sunt investiții stabilite de echipa TED’S COFFEE înainte de răspândirea noului coronavirus.

Ce l-a atras spre brandul TED’S COFFEE astfel încât să deschidă două cafenele în sistem de franciză în Sibiu

Sunt sibian și pentru Sibiu nu aveam o altă opțiune. Brandul TED’S COFFEE m-a atras pentru că-l cunoșteam. Vasi Rădulescu, ownerul brandului, este un partener de business de-al meu. Acum 3 ani am început să facem primii pași pentru a deschide prima franciză în afara Bucureștiului, la Sibiu.

În HoReCa activez de 15 ani, de 6 ani de zile am primul meu business în HoReCa, cu cafea, iar acum 3 ani am văzut oportunitatea asta alături de Vasi și am hotărât să facem și noi o cafenea TED’S COFFEE la Sibiu.

Înainte de a deschide o cafenea, și mai ales în sistem de franciză, care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi?

Dacă vorbim de acum 7-8 ani când nu aveai atâtea oportunități câte ai astăzi, franciza este o oportunitate.

Pentru un antreprenor, cred că important ar fi să cunoască business-ul pe care alege să-l facă. La fel de important este să-și cunoască piața unde vrea să activeze. Eu aveam cunoștințele astea, se poate spune că mi-a fost un pic mai ușor.

Nu e absolut necesar să ai o experiență anterioară. E un avantaj, dar dacă te informezi poți face orice. Plus că văd avantajul unei francize și în acest lucru, anume că vine cu tot pachetul de informații de care ai nevoie. Dacă urmărești toți pașii care își sunt indicați, dacă te implici, este mult mai facit decât pentru un antreprenor care pornește singur la drum cu tot ce înseamnă idei, concepte.

TED’S COFFEE este un brand 100% românesc iar tot ce prezintă și tot aduce pe piață este chiar potrivit. În HoReCa acum e o permanentă schimbare de câțiva ani, trendul ăsta de coffee shop este într-o continuă creștere, iar noi am vrut să aducem în Sibiu acest concept care este un succes.

La ce te uiți când faci documentarea pentru deschiderea unei francize

Am căutat să avem un loc unde am intuit noi că s-ar preta. Eu am îndrăznit un pic mai mult cu prima cafenea, pentru că lumea vedea locul în care am deschis, de principiu, ca fiind unul bun, însă s-a dovedit de-a lungul anilor că în zonă nu a funcționat mai nimic, mai ales în acel spațiu. Eu am mizat totul acolo, că dacă va merge în acel spațiu, va merge peste tot. La doi ani distanță am deschis și cea de-a doua locație, pe centru, pe pietonala din Sibiu și drept dovadă am fost inspirat cu alegerea locului.

Dar trebuie să-ți alegi o zonă, să te informezi puțin despre oportunitățile pe care le ai și, ca și documentație, tot ce ține de partea de birocrație, e bine să ai un know how...bine, și franciza vine cu toate informațiile de care ai nevoie, și dacă le pui cap la cap cu ce știi tu, cu ce ai gândit tu, ai toate șansele să faci un business de succes.

Pariul pe o locație dificilă

Era o zonă unde traficul pietonal nu e atât de mare, dar potențialul pe care l-am văzut era legat de activitățile din jur și a mizat pe treaba asta. Având acolo clienți ”captivi”, cum am putea să-i numim, care au birourile acolo, un fel de al doilea centru al Sibiului, am crezut că poate fi o variantă care să mă ajute. Într-adevăr, fiind o zonă cu multe birouri, am avut succes cu această alegere.

A fost un pariu riscant în ideea că au fost acolo mai multe genuri de business care nu au rezistat. Dar în Sibiu, clienții celor două cafenele sunt total diferiți. Nu riști, dar dacă te orientezi vizavi de locul pe care urmează să-l alegi poți să-ți dai seama ce o să se întâmple în privința oaspeților pe care o să-i ai. Și în funcție de asta o să fie nevoie să te și pregătești să-i întâmpini, să le recomanzi, să continui munca pe care a gândit-o francizorul.

Investiția în două cafenele TED’S COFFEE

Investiția într-o franciză TED’S COFFEE variază în funcție de mărimea spațiului. Franciza costă 5.000 de euro, iar 10.000 de euro e dacă depășește 80 de metri pătrați. Spațiile mele fiind de dimensiuni diferite, am avut o franciză de 5.000 de euro și una de 10.000 de euro, la care se adaugă redevențele, 4%, taxa de marketing - 1% și investiția în localuri, care diferă în funcție de mărimea spațiului. Undeva la 40.000 de euro să investești într-o locație medie, de 50-60 de metri pătrați.

Am avut pentru prima locație o parte din bani, o parte am primit, apoi după ce am dat drumul, am rămas singur în business.

Libertarea propriei afaceri comparativ cu o franciză

Nu poți să spui că te constrânge foarte mult, dar, într-adevăr, franciza are niște reguli pe care trebuie să trebuie să le respecți, dar atâta timp cât ai ales să faci acest lucru, sunt niște parametri în care te încadrezi și nu ar trebui să ieși foarte mult pentru că francizorul îți oferă tot ce ai nevoie pentru a desfășura activitatea.

Plus că periodic, francizorul îți oferă tot felul de promoții, activări, tot timpul se întâmplă ceva și nu ești constrâns 100%.

Pe partea de rețetar, ele sunt niște rețete prestabilite, dar se schimbă în funcție de sezon sau de apropierea unor zile speciale, cum sunt rețete de Crăciun, 8 martie. Sunt suficient de multe astfel încât să acoperi o gamă cât mai largă de gusturi sau de doleanțe ale oaspeților.

Provocările primelor 6 luni de business

Primele 6 luni sunt foarte importante. În primele 6 luni te definești, îți faci o idee despre business, ce se întâmplă, cum ar trebui să se întâmple, ce mai ai de adăugat. Au fost și provocări, pe lângă cele cu amenajarea, deschiderea, trainingul de personal, au fost și alte provocări pe parcursul primelor 6 luni.

Cea mai mare a fost aceea de a ne fideliza clientela și de a le transmite ce facem noi acolo, ce vindem, pentru că avem niște produse, dar mai ales avem o cafea deosebită

Cu primul TED’S COFFEE din Sibiu totul a început cu prietenii. Nu știu dacă e general valabil, Sibiul e oricum un oraș mai atipic. Am început cu prietenii, din vorbă-n vorbă, apoi dacă am fost pe gustul lor, le-am satisfăcut așteptările, lumea a văzut că se întâmplă lucruri, am venit și alții, după care am avut și activități de promovare pe lângă cele din online, am participat la diverse evenimente, am făcut parteneriate cu firme din Sibiu și cred că așa am reușit să ne facem cunoscuți ca și brand. Iar odată ce oamenii au trecut pragul au fost convinși.

Business-ul la final de 2019

Am avut o creștere față de 2018 de 15% anul trecut, a fost datorată și vremii, pentru că Sibiul este un oraș turistic și am pus-o pe seama vremii, bune, de data asta. A fost o vară mai lungă, iar în momentul în care ne ajută vremea și se prelungește sezonul și turistul și sibianul, până la urmă, iese mai mult la plimbare, ia o cafea.

Pe de altă parte cred că am crescut datorită diversificării de produse pe care am avut-o. În primii doi ani am testat lucruri, am venit cu alte preparate care ne-au fost solicitate, care am crezut noi, adică francizorul (pentru că am comunicat în permanență cu francizorul), că sunt dorite.

Este deja un business profitabil?

Le-am tratat ca și centre de cost diferite. Prima cafenea este amortizată, 3 ani de zile, am reușit să o amortizăm, acum nu avem decât 4 luni de zile de când am deschis cea de-a doua locație, mult mai mare, dar estimăm că undeva într-o perioadă asemănătoare, de 3 ani de zile, să se amortizeze și noua locație.

De la început am agreat că vor fi două locații. Sibiu e un oraș mai micuț, dar am dorit de la început două locații. Ca și timp, da, te ajută să ai distanța asta de 2 ani între ele, asta în cazul în care nu ai banii cash și poți să faci oricând una nouă.

Ca și o condiție din partea Ted's, în contract avem stipulat că, pentru a rămâne singurul francizat în oraș, ai o perioadă de 2 ani în care poți să deschizi o a doua locație.

Planuri pentru 2020

Sibiul poate suporta chiar și 3 cafenele, de la finalul anului trecut avem și un mall nou, dar m-am concentrat foarte mult pe zona de centru, zona turistică, având, cred eu, un potențial mare.

Ca și obiective, ne rezumăm doar la a dezvolta și a avea grijă de o creștere sănătoasă a noii locații.