Accidentele auto sunt printre cauzele cel mai des întâlnite pentru morțile umane. Murim zi de zi pe șosele. Și nu putem fi șoferi mai buni decât suntem decât cu ajutorul tehnologiei. Lumea de astăzi a ajuns la un acord - viitorul va fi al mașinilor autonome. Dar până atunci, pasul nu poate fi brusc. Nu vom renunța la volan și nici nu prea vrem să investim în produse de securitate. Așa că a apărut Mobileye, care e liderul pieței de evitare a accidentelor cu ajutorul senzorilor și al viziunii computerizate.
Citește despre tranzacția dintre Intel și Mobileye în acest articol.
Povestea începe de la o cercetare
În vizitele mele în Israel am descoperit că există două modele mari pentru dezvoltarea startup-urilor locale: ori fondatorii s-au cunoscut în armată, acolo unde au făcut tehnologie, ori lucrurile încep în cercetări universitare care apoi sunt mutate în antreprenoriat.
Mobileye începe pe al doilea model. Profesorul Amnon Shashua de la Universitatea Ebraică din Ierusalim a studiat teoretic un sistem care ar putea detecta pericolele din trafic și posibilitatea ca un algoritm să facă șoferii mai atenți, iar mașinile mai sigur. Astfel, la început compania a dezvoltat algoritmul, dar și un procesor special pentru realizarea task-urilor. Abia după opt ani au început să vândă soluția, primul client fiind Volvo, apoi BMW.
Astăzi firma a fost vândută cu 15 miliarde de dolari și are 650 de angajați. Produce o tehnologie care poate fi introdusă în mașinile noi care simt mediul înconjurător într-un fel aproape autonom - frână automată, păstrarea distanței legale, observarea obstacolelor de pe drum.
Impactul calculatorului în siguranța pe șosea
În momentul de față, tehnologiile Mobileye sunt folosite de 27 de producători. Majoritatea producătorilor mari le folosesc, în afară de Toyota și de Daimler, care-și construiesc singure sistemele de inteligență artificială pentru automobile.
Conform lui Lior Sethon de la Mobileye, 93% din accidente sunt cauzate de oameni. “Homo Sapiens crede că este un șofer bun. Dar, de fapt, nu e așa”, a declarat Lior Sethon, directorul de vânzări globale pentru Mobileye.
Cum ajungem să fim mai siguri pe șosele? Sunt din ce în ce mai multe mașini, mai mulți oameni, iar șansele pentru accidente cresc. Potrivit reprezentanților Mobileye, timpul face totul. Nimic altceva. Așadar, dacă am avea 1,5 secunde în plus, am evita 90% din accidentele cauzate de nepăstrarea distanței regulamentare între mașini. Dacă am avea 2 secunde în plus, am putea evita toate accidentele grave. Practic, omului îi lipsește partea aceasta din viteza de reacție. Creierul nostru are un “lag”, cum ar zice gamerii, adică o întârziere. Și, deși 2 secunde par puține, e o distanță uriașă care poate fi acoperită doar cu inteligență artificială de la computere.
Lior Sethon arată cipul care face ca o mașină să poată evita toate accidentele.
De exemplu, prin tehnologia Mobileye, dezvoltată de-a lungul anilor, pietonii sunt identificați cu o exactitate de 99,8%. Astfel, mașinile pot frâna automat dacă un pieton iese în față la o trecere de pietoni prea brusc.
Homo Sapiens crede că este un șofer bun. Dar, de fapt, nu e așa
În momentul de față sunt 247 de mașini pe șosea cu tehnologie Mobileye, dar avantajul startup-ului israelian e că a dezvoltat tehnologia, dar nu o vinde singur direct către producători, pentru că nu ar fi avut puterea de a face acest lucru. În schimb, lucrează cu integratori. “Vindem tehnologiile noastre dezvoltate alături de producătorii de automobile prin producători de componente si asamble, cum ar fi Delphi. Delphi pune tehnologia noastră în produsele sale și astfel ajungem pe mașini”, a spus Sethon.
În plus, Mobileye mai vinde și un produs propriu, pentru mașinile mai vechi. E o colecție de camere și un device pentru bordul automobilelor care avertizează șoferul față de un pericol. De exemplu, dacă cineva frânează brusc în fața ta sau dacă ai un biciclist în dreapta mașinii. Soluția e destul de scumpă momentan, 950 de euro, din acest motiv Mobileye o vinde către flotele de automobile, autocare și camioane, mai degrabă, decât către utilizatorul individual care nu e gata să plătească pentru așa ceva. Interesant e că doar prin alerte, fără intervenția unui computer, se reduce numărul de accidente cu aproape 80%.
Cum se schimbă mai multe industrii
Senzorii, calculatoarele, camerele cu viziune computerizată - acestea vor influența domeniul automobilelor. Ne îndreptăm către tehnologii autonome în totalitate, dar vor mai trece câțiva ani. Sunt sute de milioane de mașini și nu le putem înlocui deodată. Cu toate acestea, tehnologii ca cea a Mobileye, care reușește să reducă riscul de accidente, pot avea impact și asupra altor industrii.
Potrivit studiilor, proprietarii mașinilor care au astfel de sisteme instalate apelează mai rar la firmele de asigurare. E vorba de un procent de reducere de 57%. Cu toate acestea, oamenii nu vor să cheltuiască pe produse de securitate pentru mașini. Astfel, doar 15% din șoferi ar cumpăra astfel de soluții.
În plus, nu multe state promovează astfel de sisteme, deși accidentele costă bani. Nu doar pentru șoferi, ci pentru firmele de asigurări. De exemplu, într-o țară precum e Cehia, costul accidentelor e unul comparabil cu 1,5% din produsul intern brut. Din acest motiv, unele state oferă subvenții pentru companiile sau șoferii privați care folosesc sisteme de securitate - Taiwan oferă o subvenție de 50% pentru achiziția de autobuze cu tehnologii de acest fel, iar în Israel există o lege care obligă orice autobuz produs după 2012 să aibă un fel de sistem de avertizare, măcar sonoră. Adică nu trebuie să aibă senzori care să frâneze automat, dar măcar să ofere alerte șoferilor.
Va trebui să facem mașinile autonome să manevreze traficul atunci când regulile știute nu pot fi respectate. Cumva, va trebui să învățăm mașinile să nu respecte regulile
Pe când mașinile vor conduce alături de noi
Știți cum va arăta viitorul? Nu vom fi doar noi, pe bancheta din spate a mașinii, conduși de către o mașină autonomă. Probabil că nu vom prinde în viață acest viitor. Cât vom trăi, vom prinde probabil șoselele și orașele unde oamenii vor conduce mașini alături de mașini care se vor conduce singure. Și cum ne vom descurca?
Potrivit Mobileye, principala problemă în adopția mașinilor autonome va fi acceptarea și hărțuirea. Cum, hărțuire? Da. Mașinile autonome vor fi hărțuite de către șoferi, pentru că sunt o țintă ușoară.
Am fost conduși pe autostrada car taie Ierusalimul într-un Audi modificat pentru a fi autonom.
“În 25-30 de ani vom avea mașini care vor conduce alături de oameni. Provocarea va fi să le fac să se înțeleagă. În trafic, există și contact uman, schimbăm priviri, ne facem cu mâna. Va trebui să avem contact uman, priviri directe între oameni și mașini”, a declarat directorul de vânzări.
Astfel, mașinile autonome vor trebui învățate să conducă, într-un fel, cu personalitate. Nu să încalce regulile, dar să se adapteze la provocările unui trafic greu. Dacă o mașină autonomă va aștepta ca distanța legală să fie păstrată la un semafor sau la intrarea într-un sens giratoriu, atunci va avea un moment de confuzie și nu va ști ce să facă. “Va trebui să facem mașinile autonome să manevreze traficul atunci când regulile știute nu pot fi respectate. Cumva, va trebui să învățăm mașinile să nu respecte regulile”, au povestit reprezentanții Mobileye.
Așadar, pregătiți-vă de viitor. Vom avea mașini cu atitudine.