Waymo a anunțat că va achiziționa 62.000 de automobile Chrysler Pacifica hibrid pentru serviciul său de taxiuri autonome. Serviciul de taxiuri autonome va fi lansat în Statele Unite la finalul acestui an. Anunțul vine la o zi după ce japonezii de la SoftBank au anunțat că vor investi 2,25 de miliarde de dolari în divizia de mașini autonome de la General Motors.
Piața de mașini autonome este miza cea mare pentru companiile de tehnologie și pentru producătorii de automobile. Companii precum Uber sau Alphabet (ex Google) nu pot să-și construiască mașinile proprii, iar producătorii auto nu pot să aplice tehnologia la fel de bine precum firmele specializate. Asta înseamnă că astfel de colaborări vor deveni din ce în ce mai dese.
Ca parte a înțelegerii, pe lângă cele 62.000 de mașini care vor deveni robotaxiuri, Fiat Chrysler discută cu Waymo pentru a implementa tehnologia de autonomie pentru mașini vândute comercial, către consumatori individuali.
Waymo, serviciu lansat inițial sub numele Google, a reușit să parcurgă peste 9,6 milioane de kilometri pe drumuri publice. Compania a anunțat că va lansa serviciul de taxiuri autonome la finalul anului în Phoenix, Arizona. Până acum, Fiat Chrysler a livrat 600 de mașini pentru Waymo.
Principalii rivali ai Waymo sunt cei de la Uber, dar aceștia au avut mari problemele cu mașinile lor autonome. Acestea au fost implicate în accidente și testele au fost oprite. De asemenea, Tesla vrea să fie alternativa comercială pentru mașini autonome, dar compania are probleme de cash flow și de producție. În același timp, Apple și Volkswagen au făcut un parteneriat. Așadar, lupta în domeniul auto tech se întețește.