BCR a anunțat, de curând, înscrierile pentru cea de a doua cohortă a acceleratorului BCR-InnovX, dar emoțiile nu au luat sfârșit pentru startupurile care au trecut prin prima rundă a programului de accelerare. La începutul lunii iunie, cele zece echipe vor urca pe scena evenimentului Startup Grind Londra, dar până atunci vor putea să demonstreze ce au învățat în cadrul unui eveniment inedit ce va avea loc marți, în lifturile din sediul BCR.
Cele 10 startup-uri vor urca, pe rând, într-un lift din cladirea The Bridge. Reprezentanții fiecărei echipe vor avea la dispozitie 60 de secunde să-și prezinte ideea de business - 30 de secunde în lift și 30 de secunde in timp ce vor merge către sala în care se află juriul. Juriul, în acest caz, va fi format de către echipa de management a BCR și, după pitch-ul efectiv, fiecare echipă va avea parte de o sesiune de Q&A de cinci minute.
Întregul eveniment va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a BCR, dar și pe pagina noastră de Facebook.
Care sunt startupurile care vor susține pitch-ul în lift înainte de plecarea la Startup Grind Londra
Cele 10 companii selectate de juriu sunt AlphaBlock (General Artificial Intelligence), BOX2M (Industry 4.0 pentru energie), KFactory (Tehnologii IoT și machine learning), KPEYE (platforma dedicată IMM-urilor), Maillon (platformă LendTech), Modex (Blockchain), Mo’Real Universe (platformă pentru experiențe Augmented Reality), Product Lead (soluție e-commerce), Sigtree (platformă de integrare și automatizare IoT) și Wise Voice (dezvoltator de chatbot și asistent vocal).
AlphaBlock - Compania se bazează pe tehnologia AI pentru a dezvolta soluții de management a investițiilor pentru fondurile de pensii, family offices (grup de investiții controlat de familie) și hedge fund-uri (un fond de investiţii cu o politică de investiții agresivă, bazată pe utilizarea unor strategii complexe de investiţie).
Box2M - Este o companie de R&D pe servicii de inginerie. Concret, printre soluțiile dezvoltate de români, BOX2M propune un ecosistem IoT cu aplicabilitate pentru utilități, telecom și securitatea infrastructurii. Aceasta generează beneficii pentru clienți, precum reducerea pierderii de energie cu până la 10%.
indexAR - Compania a realizat o platformă web care le permite creatorilor de conținut, companiilor, firmelor din publicitate, să devină ”autori” de experiențe AR în numai câteva minute. Folosind indexAR, companiile scapă de costurile mari, timpul pierdut pe dezvoltare și de soluțiile tehnice complicate.
Kfactory - Startupul oferă posibilitatea de a maximiza productivitatea în producție. Monitorizează linia de producție în timp real și colectează date pentru a oferi insight-uri care pot duce la creșterea productivități în linii industriale.
KPEYE - Este o platformă digitală care poate ajuta IMM-urile să își crească veniturile. KPEYE îi ajută pe antreprenori să găsească clienți, să gestioneze vânzările, să genereze facturi și să aibă un control mai bun asupra tranzacțiilor bancare.
Maillon - Serviciul este unul de tip B2B2C și este o soluție pentru finanțatori și pentru retaileri care funcționează ca un marketplace ce le permite clienților să aleagă cea mai bună soluție de creditare - atât în magazinele fizice cât și online.
Modex - Modex este un marketplace pentru aplicații descentralizate, construit să aducă beneficiile tehnologiei blockchain în viața de zi cu zi, prin conectarea dezvoltatorilor cu potențialii clienți. Platforma oferă și unelte celor care vor să își creeze propriile aplicații blockchain.
ProductLead - E un ecosistem software în care ajută brandurile să înțeleagă și să folosească mai bine puterea social media prin cei 4 piloni principali ai săi: Visual Commerce, Big Data Analytics, Creative Generator și Omnichannel.
Sigtree - Compania este specializată în dezvoltarea de soluții software I0T pentru case inteligente, platforme industriale și cladiri de birouri.
WiseVoice - Startupul este specializat în soluții de chatbot, recunoaștere vocală și comenzi vocale.
Juriul acceleratorului a fost format din: Alexandru Mihailciuc (Global Head of Pre-sales UiPath), Daniel Dumitrescu (Unicorns Scout InnovX), Diana Dumitrescu (Programme Manager InnovX), Silviu Florea (Senior Fintech Developer Compensis), Andrei Bogdan Mihăescu (Senior Developer ADP), Mădălina Hagima (Partener de conducere Hristescu & Partners), Bogdan Hristescu (Director Regional Euronet), Delia Olteanu (Creditare Micro BCR) și Gabriel Pralea (Regional Corporate Director BCR). Aceștia vor fi o parte din mentorii Bootcamp-ului BCR-InnovX dedicat start-up-urilor, alături de experți internaționali în accelerarea afacerilor.
Toate start-up-urile din program vor învăța, prin expertiza ECSIF, să acceseze de la Bruxelles granturi pentru inovare cu valori de 50.000 de euro și vor putea să-și susțină prezentările în cadrul conferinței Startup Grind din Londra.
Acceleratorul BCR-InnovX este un proiect realizat în parteneriat cu Uipath, Startup Grind in partnership with Google for Startups, Mindspace și European Center for Services Investments and Financing (ECSIF). BCR acoperă costurile pentru toate bursele alocate antreprenorilor din acest proiect, cursurile și costurile logistice.