Pe scurt, product market fit se referă la faptul că este nevoie să te asiguri că dezvolți un produs sau serviciu care să fie dorit și de alte persoane în afară de familie și de prietenii care te susțin, și pentru care aceste persoane ar fi dispuse să plătească.

Cum ajungi, însă, să îți găsești piața? Partea grea, în momentul în care ești la început de drum, este ca tu să-ți dai seama dacă soluția pe care o propui ”prinde” la potențialii tăi clienți, le rezolvă o anumită problemă.

În esență, îți găsești piața atunci când soluția propusă de tine rezolvă problema într-o măsură atât de mare încât clienții percep valoarea adăugată pe care le-o aduci și, mai ales, sunt dispuși să plătească pentru aceasta.

Cum ajungi la product market fit

Product market fit îți arată că ai o piață pentru produsul tău.

După cum spuneam la început, ca fondator de business ai tendința de a te îndrăgosi de ceea ce faci. Însă, oricât de atractiv ți s-ar putea părea un produs sau un serviciu, trebuie să pornești la drum cu ideea că acesta va trebui să adreseze corect, repetabil și scalabil o problemă a pieței. Nu a ta, sau a cercului de prieteni, familie, apropiați.

Și asta pentru că nu e nimic care poate amenința mai mult viitorul startup-ului tău decât să pornești la drum cu o soluție pentru o problemă greșit identificată sau, de cele mai multe ori, inexistentă. Afacerea pe care o construiești va trebui să aducă o soluție cerută de piață.

Așa că, pornește la drum având foarte clar în minte răspunsuri la aceste întrebări fundamentale:

  • Pot rezolva această problemă într-un mod satisfăcător?
  • Este problema identificată reală?
  • Sunt oamenii dispuși să plătească pentru soluția pe care o propun?

Totodată, e nevoie să mai ”bifezi” niște criterii esențiale. De exemplu, dacă ești convins că nimeni nu a mai făcut acest lucru vreodată, iar soluția propusă de tine este complet nouă. În ziua de azi este, totuși, destul de greu să inovezi atât de radical încât să poți spune, cu mâna pe inimă, că nimeni nu a mai făcut asta vreodată.

Cum să găsești piața potrivită pentru un startup

Așa că, dacă te afli în această situație, fă un pas în spate ca să ai o privire de ansamblu asupra afacerii tale și să-ți dai seama dacă chiar propui soluția potrivită pentru problema de care se lovesc clienții tăi, dar și care sunt concurenții tăi.

Cum îți găsești piața

Ca să îți găsești piața, cel mai simplu lucru pe care-l poți face este să vorbești cu potențialii tăi clienți și să-i asculți. Așa își vei da seama, cu adevărat, dacă soluția pe care vrei să o implementezi chiar are potențialul de a se transforma într-un business de succes.

Am un produs bun, cui îl vând? Secretele pieței

Ca să afli de ce are nevoie piața poți face o simplă căutare pe Google, poți urmări discuțiile din grupuri și comunități relevante pentru domeniul în care îți dorești să activezi sau chiar poți iniția propriul chestionar pentru a afla părerea potențialilor utilizatori – Facebook are un tool pentru a realiza chestionare.

Iar pentru a vedea cum să formulezi întrebări care să nu te conducă la concluzii greșite poți folosi The Mom Test, un ghid practic care te învață cum să vorbești cu clienții pentru a-ți valida ideile.

De la ”Problem/Solution Fit” la ”Product/Market Fit” sau cum construiești o bază solidă pentru afacerea ta

Testează și validează

Pentru a testa piața mai poți lansa o campanie de crowdfuning ca să vezi câți oameni chiar sunt dispuși să și plătească pentru a plăti pentru produsul tău.

Un alt mod prin care poți testa potențialii consumatori este un ”smoke test” - dezvoltă rapid un landing page care prezintă beneficiile cheie ale produsului la care lucrezi și cere persoanelor interesate să se înregistreze pe o listă de așteptare pentru a fi primii care au acces la produs.

Nu în ultimul rând, fă un demo al produsului/serviciului tău în care nu ai nevoie decât de un video scurt, o prezentare pentru a testa interesul potențialilor clienți.

Product Market Fit - tărâmul făgăduinței pentru orice produs

Ce faci dacă nu ai piață pentru produsul tău?

Fii pregătit pentru o realitate destul de dură: ai putea descoperi, după ce treci de toate aceste teste, că, de fapt, nu există o piață potrivită pentru produsul tău.

În cazul în care nu îți găsești piața pentru actuala versiune a business-ului tău, soluția este fie să pivotezi, adică să adaptezi produsul pentru a te asigura că răspunde nevoilor publicului țintă și că aceștia sunt dispuși să plătească, sau să renunți la afacere, oricât de mult te-ar speria această decizie.

Cinci momente când știi că nu ai o piață pentru produsul tău

---

Acest material face parte din proiectul ”Dicționarul de Afaceri”, realizat în colaborare cu BT. Banca Transilvania e un partener de încredere al antreprenorilor români, iar în ultimii ani s-a implicat activ pentru a face educație financiară clienților săi și nu numai. BT Club este Clubul Întreprinzătorilor Români și organizează constant evenimente pentru antreprenori, pe teme diverse, în toată țara. S-au alăturat demersului nostru pentru a vorbi pe limba antreprenorilor de orice vârstă.