În acest moment, Partener - OMP SRL a ajuns să aibă o gamă destul de diversificată pe zona de produse, pompe, compresoare, aparate de sudură, generatoare, utilaje de construcție, dar și echipamente pentru grădini sau păduri, cum sunt mașinile de tuns gazon și motocoasele.
”Avem aproximativ 150 de salariați, iar acum ne dezvoltăm pentru că vrem să punem accent pe partea de retail. Se observă o creștere a numărului angajaților, în ideea în care vrem să ne formăm o echipă în zona de retail. Am avut și zone mai puțin acoperite, cum sunt Brașovul și Bucureștiul. Aici încă suntem în căutarea oamenilor de vânzări pe care să îi formăm pentru business-ul pe care îl dezvoltăm în momentul de față”, afirmă directorul economic al firmei.
Extindere în retail
Specializat până acum ceva vreme doar pe partea de business to business, echipa Partener - OMP lucrează acum la dezvoltarea afacerii și pe partea de retail.
”Vrem să construim un showroom lângă București, pe un teren pe care l-am achiziționat cu finanțare de la Patria Bank. Deja am început să structurăm proiectul pentru a-l prezenta pentru autorizare. Vrem să fie un showroom altfel, foarte specializat pe zona pe care noi comercializăm în momentul de față. Va fi specializat pe zona de produse profesionale, nu doar pentru micul meseriaș și omul care vrea să facă lucruri pe lângă casă”, este de părere Leontina Lichi.
Afacere în echilibru
Echipa firmei a reușit să mențină afacerea în echilibru, din punct de vedere financiar, apelând la finanțări bancare, în același timp punând la bătaie finanțele personale.
”Cred că am găsit un mix care ne-a ajutat să ne dezvoltăm. O perioadă, chiar la începutul afacerii, când încă nu era acces la finanțare în România, așa cum este acum, a fost mai dificil să găsim fonduri. Când finanțarea a devenit accesibilă, am lucrat cu finanțare de la bănci, combinată cu finanțare proprie.”
Leontina Lichi povestește că au fost mulți ani în care acționarii nu au ridicat dividente din firmă, decât la un minim necesar. Tocmai pentru că au vrut să investească în business.
Pe parcursul celor 23 de ani grupul Partener - OMP s-a confruntat cu destule provocări.
”În perioada de început, marea provocare pentru noi a fost definirea portofoliului de produse. Am vrut să vindem produse tehnice, de calitate, de la producători de top. Implicit, a venit următoarea provocare, formarea echipei de vânzări. Ca să fie o echipă de succes, avem nevoie de persoane la care să se îmbine abilitățile de vânzare cu abilitățile tehnice. Și atunci, la început de drum, dar și astăzi, pe piața forței de muncă, cu greu găsim „oameni de vânzări” formați pe necesitățile noastre.Trebuie să alocăm mult timp pentru formarea profesională, pentru gamele de produse complexe, poate și un an, astfel încât să ajungă în piața pe care activăm bine pregătiți. Trebuie să se poată ridica la nivelul clienților cărora ne adresăm, foarte bine pregătiți tehnic și cu aplicatți foarte specializate”.
Oamenii să gândească și softul să lucreze
Pentru antreprenorii mai mici sau mai mari, Leontina are câteva recomandări: „să facă lucrurile cu pasiune. Dacă nu fac cu pasiune cred că nici nu prea le iese și cred că obosesc înainte de a le finaliza. Pasiunea este importantă și ca simplu salariat. Altfel nu ies lucrurile așa cum ar trebui. Lucrez în Partener de la înființare și consider că în momentul în care îți cunoști foarte bine business-ul, nu doar ca fler, ci îți urmărești foarte bine indicatorii, prin cifre, ca să îți dai seama de ce unul dintre ei a ieșit mai jos într-o lună, dacă nu te bazezi pe analiza economico-financiară cred că e dificil să reușești. Noi punem mare accent pe analiza economico-financiară și simțim din ce în ce mai mult că investiția economico-financiară fără soft-uri care să ne ajute este inutilă. Facem lucruri în această direcție lucruri, astfel încât oamenii să gândească și softul să muncească pentru noi”.
Aflați povestea completă pe blogul Patria Bank.
---
Leontina Lichi este unul dintre antreprenorii incluși în proiectul ”România Poate”. Proiectul “România Poate” s-a născut dintr-o discuție cu Patria Bank în încercarea de a găsi o soluţie comună prin care să promovăm povești ale antreprenorilor care fac lucruri bune în țară. Patria Bank e un partener pentru IMM-uri și afaceri mici. Cu ajutorul serviciilor sale, antreprenorii au parte de finanțare (linii de credit sau credite de investiții) și consultanță bancară în termeni simpli care să-i ajute să-și ducă afacerea mai departe.