Este greu de estimat, în momentul de față, impactul economic al acestei crize. Este evident, însă, că paralizarea traficului aerian, întreruperile lanțurilor de aprovizionare și reașezarea forțată a forței de muncă din atâtea țări vor avea impact asupra producției, consumului și creșterii economice din acest an. În plus, schimbările din aceste săptămâni vor influența strategia multor companii și vor transforma modul în care vom lucra atunci când se va încheia starea de urgență și lucrurile vor reveni la un nou normal, este de părere Wizrom Software, unul dintre cei mai mari dezvoltatori și integratori de soluții IT pentru afaceri din România.
“Traversăm un moment foarte sensibil, un punct de inflexiune pentru noi ca oameni, dar și pentru mediul de business. Această criză a adus la suprafață o serie de provocări la un nivel fără precedent și a impus schimbări rapide în modul tuturor de a ne mișca, a interacționa sau a ne desfășura activitatea. A fost un moment care a scos în evidență foarte clar avantajele pe care tehnologia pe care le poate oferi – chiar dacă interacțiunea umană directă nu poate fi înlocuită 100%, acele companii care deja făcuseră pași către un viitor bazat pe tehnologe au fost mai bine pregătite pentru a înfrunta perioada de criză și chiar a reduce, pe alocuri, impactul său”, a punctat Adrian Bodomoiu, manager general al Wizrom Software.
Cele mai importante tendințe tehnologice în business pentru restul anului 2020
1. Automatizare
Automatizarea nu doar înlocuiește anumite procese manuale, ci potențează capabilitățile angajaților și susține trecerea operațiunilor de business la nivelul următor. Automatizarea începe să aibă sens, financiar și din punct de vedere al productivității, în toate sectoarele economice, însă în mod particular în zona de producție. Companiile manufacturiere, spre exemplu, se vor orienta mai mult, după această perioadă, către soluții sofisticate de automatizare pentru a putea preîntâmpina efectul negativ al unor noi perturbări în activitate.
În plus, prelungirea perioadei de criză are potențialul să impulsioneze și investițiile IMM-urilor în digitalizarea și automatizarea activității viitoare, fie prin adoptarea unor soluții de tip cloud, accesibile din punct de vedere al costurilor și implementării, fie prin implementare de soft-uri de HR, de contabilitate ori de automatizare a vânzărilor, care să le ajute să-și eficientieze operațiunile și să facă posibilă munca de la distanță în condiții optime.
2. Mobilitate
Pandemia a afectat toate activitățile care necesitau interacțiuni între oameni, înghețând, practic, sectoare economice întregi, precum industria ospitalității și turismul, dar și anumite segmente din retail și transporturi. În același timp, însă, același fenomen a impulsionat acele activități care se puteau desfășura la distanță și online: lucrul de la distanță, online learning, evenimente online (webinarii) și zona de comerț electronic. Mobilitatea de care oamenii se bucurau anterior în lumea fizică nu a dispărut complet, ci s-a mutat într-un mediu diferit, susținut de tehnologie. Chiar dacă, pentru moment, această transformare este temporară, experimentul mobilității de business are tot potențialul să se transforme într-unul de durată, pe măsură ce companiile văd în timp real beneficiile economice sau la nivel de securitate. Cererea pentru soluții de mobilitate era deja pe o pantă ascendentă, iar această perioadă nu va face altceva decât să accelereze dezvoltarea segmentului în viitor.
3. Business Intelligence ca strategie
Această pandemie a reliefat foarte clar nevoia de a controla mai bine cantitățile imense de date pe care le au companiile și de a le utiliza mai bine. Sistemele de business intelligence includ numeroase capabilități, de la cele mai des utilizate, precum extragerea de rapoarte și analize, la unele mai complexe, de identificare de tendințe și realizarea de previziuni și scenarii viitoare. Contextul actual a subliniat importanța insight-urilor corecte pentru a lua decizii critice de business, mai ușor, aproape în timp real și într-un mod scalabil pentru diferite linii de business.
4. Integrarea AI
Inteligența artificială va începe să treacă de la stadiul de concept la a deveni un element integrant al noului normal al vieții profesionale. Începând din acest an, vom vedea o accelare a integrării sale cu alte tendințe tehnologice. Dacă vorbeam mai sus despre implementarea la scară și mai largă a soluțiilor de business intelligence, pentru companiile care deja au bifat acest moment, pasul următor va consta în reorientarea către soluții care integrează Artificial Intelligence (AI) și pot genera analize profunde, într-un timp mai scurt, cu un impact mai direct și mai semnificativ asupra business-ului.
5. Cloud computing
Această tendință nu este, evident, una nouă pentru acest an, însă, din nou, vom vedea o accelerare rapidă a implementărilor de soluții bazate pe cloud. Acestea vor fi văzute de companii și ca o modalitate de a se pregăti pentru alte perioade similare celei prezente, astfel încât să se asigure că își vor putea desfășura activitatea cu mai puține întreruperi și cu productivitate crescută. Reorientarea către cloud va fi vizibilă în toate tipurile de software de business, de la cele ce susțin activitățile de marketing la vânzări, contabilitate și HR.
Dacă privim aceste 5 tendințe tehnologice per ansamblu, devine evidentă convergența și interoperabilitatea lor. Companiile care vor înțelege aceste direcții și vor integra holistic aceste procese tehnologice cu strategia lor de business vor avea doar de câștigat în 2020 și anii ce vor urma.