Elegance Decor, un business pornit în 2011, unul dintre principalii jucători de pe piața amenajărilor interioare din România, a înregistrat o creștere constantă cu 50% a vânzărilor în mediul online în perioada martie - mai 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Vârful vânzărilor a fost înregistrat în a doua jumătate a lunii aprilie când a și crescut valoarea coșului mediu cu aproximativ 30% față de o perioadă obișnuită.
Cele mai vândute articole în această perioadă au făcut parte din categoria de profile decorative de interior (plinte, cornișe pentru tavan, ancadramente), dar creșterea s-a putut observa și pe categoriile de profile de fațadă, tapet, fototapet, panouri decorative 3D din diferite materiale (licheni, mușchi, lemn, trestie de zahăr) și corpuri de iluminat.
Plăți majoritar cu cardul și clienți noi
Totodată, în această perioadă s-a observat și o schimbare majoră în comportamentul de cumpărare al consumatorului, peste 80% dintre comenzile efectuate online fiind achitate cu cardul bancar.
”Dacă înainte clienții doreau consultanță specializată în showroom-ul Elegance Decor din București sau pe șantier, acum sesizăm o schimbare în comportamentul acestora. Clienții preferă acum să primească la domiciliu mostre, cataloage sau alte materiale de prezentare. Ca urmare, ne-am adaptat business-ul și am scos mult mai mult în evidență serviciul prin care clienții pot solicita mostre acasă. Clienții au achiziționat online produsele noastre pe perioada pandemiei, iar acest trend se menține și după ieșirea din starea de urgență”, declară Viorel Piperea, Managing Partner Elegance Decor.
Din totalul vânzărilor efectuate pe EleganceDecor.ro în lunile martie - mai 2020, aproximativ 50% dintre acestea au fost realizate de clienți noi. Aceștia fac parte din categoria de public ce obișnuia să efectueze majoritatea achizițiilor în magazinele fizice.
Business revizuit în sus
Business-ul Elegance Decor începuse anul 2020 cu premise bune, întrucât anul 2019 a fost încheiat cu o cifră de afaceri de 1,2 milioane euro, cu o creștere de 37% față de anul anterior.
Dacă la început de an se gândeau la o creștere de 15% în acest an, creșterea din perioada pandemiei i-a făcut pe fondatori să își revizuiască planurile, tinzând către o creștere de 25% și planificând atingerea unei cifre de afaceri de 1,5 milioane de euro până la final de an, cu o creștere semnificativă în zona de online.
”Urmărind îndeaproape situația economică și trendurile de consum din industria noastră, am reevaluat obiectivul de vânzări pentru anul în curs, acesta fiind reajustat la 1.5 milioane euro CA, cu o creștere de 25% fata de anul 2019 și cu un impact major adus de vânzările din magazinul online. Observăm în rândul clienților noștri o creștere a preocupării și timpului alocat pentru amenajarea spațiilor de locuit și lucru pe fondul pandemiei”, mai spune Viorel Piperea.
În anul 2020 majoritatea investițiilor se vor îndrepta către dezvoltarea magazinului online EleganceDecor.ro, dar și diversificarea gamelor de produse, acest lucru ajutând la atingerea unui număr mai mare de consumatori.
Profilul produselor va fi în continuare medium-high, cu un raport calitate-preț ridicat, urmând direcția strategică a firmei, aceea de a furniza soluții inovatoare de design care să aducă fericire prin sentimentul unic de acasă.