Situația generată de pandemie a determinat schimbări în starea de spirit a românilor, 56% dintre aceștia așteptându-se ca sărbătorile să fie mai triste în acest an, deoarece vor fi departe de cei dragi din cauza distanțării sociale, așa cum arată datele studiului Obiceiuri de Crăciun.

În toată această perioadă dificilă, tehnologia a ținut România conectată, indiferent de scopul pe care l-a avut, de a sprijini autoritățile, mediul de afaceri, domeniul medical, de a permite continuarea procesului educațional, de a facilita revederea și dialogul cu prietenii sau de a aduce divertismentul, arta și cultura în confortul caselor românilor.

Urmând promisiunea brandului Telekom de a folosi tehnologia pentru a face bine și de a nu lăsa pe nimeni în urmă, noul proiect al companiei, Sună Moșu`, readuce copiilor bucuria întâlnirii cu Moș Crăciun de sărbători, având în același timp și o componentă specială, aceea de a-i ajuta pe vârstnicii care aveau această meserie și care datorită contextului pe care îl traversăm nu o mai pot practica, simțindu-se abandonați și inutili.

31% dintre seniorii care au participat la studiul Percepții Seniori spun că pandemia i-a făcut să se simtă mai singuri ca niciodată, 72% afirmă că se văd cu cei dragi mai rar decât înainte, iar pe 24% dintre aceștia situatia actuală i-a afectat puternic din punct de vedere financiar. Totodată, 41% susțin că și-ar dori să știe mai multe despre cum pot folosi internetul pentru a ține legătura cu cei dragi.

Pentru a susține cele două cauze și respectând condițiile distanțării sociale și ale siguranței și sănătății, Telekom a creat proiectul Sună Mosu` - un program de Work from Home pentru mai mulți Moși Crăciun, unde a angajat vârstnici care în alți ani au îmbrăcat haina Moșului și care acum au rămas fără ocupație. Astfel, prin acest proiect, copiii vor beneficia de o experiență inedită, o întâlnire online prin apel video cu Moș Crăciun.

Părinții care doresc să le ofere copiilor o astfel de experiență în perioada 18-24 decembrie 2020 trebuie să aleagă o dată și o oră pe website-ul sunamosu.ro, de astăzi până în 24 decembrie, în limita locurilor disponibile. După efectuarea programării online, rezervarea se finalizează prin trimiterea unui SMS cu tarif normal la numărul 1206 cu textul MOSCRACIUN, urmată de primirea unui SMS taxabil cu costul de 1 euro plus TVA.

„Trebuie să continuăm să le oferim copiilor amintiri frumoase, să le facem copilăria o poveste, chiar și în această nouă paradigmă pe care o traversăm. Prin proiectul lansat astăzi, ne dorim ca magia sărbătorilor să continue, iar întâlnirea cu Moș Crăciun să aibă loc, chiar dacă îmbracă o nouă formă, cea digitală. Credem că este cu adevărat o experiență inedită, pe care suntem bucuroși să le-o putem oferi celor mici, dar și celor vârstnici care se bucurau de sărbători din rolul de Moș Crăciun și care, în contextul pandemiei, au rămas fără șansa acestei întâlniri cu copiii. Ne dorim ca apelul video cu Moșu’ să reprezinte pentru cei mici un moment memorabil, pe care sperăm că și-l vor aminti cu drag peste ani”, a declarat Andreas Elsner, Director Executiv Comercial, Segment Rezidenţial, Telekom Romania.

Suma rezultată din SMS-uri va fi donată de Telekom Fundației Regale Margareta a României, pentru a contribui la programele dedicate ajutorării vârstnicilor. De asemenea, cei care vor să se alăture cauzei și să doneze pentru ajutorarea persoanelor vârstnice, chiar dacă nu doresc o întalnire online cu Moșu’, pot dona direct 2 euro către Fundație trimițând un SMS cu textul SINGUR la numărul 8844.

„În cadrul proiectului Sună Moșu` ne dorit să oferim o șansă vârstnicilor care au fost afectați atât financiar, dar și emoțional de pandemie. Astfel, nu oferim doar un job temporar persoanelor care ni s-au alăturat în acest proiect într-un rol atât de important și cu o însemnătate specială, ci și posibilitatea de a fi parte din bucuria unei familii. În același timp, ne dorim ca prin demersul nostru să ajungem la și mai mulți vârstnici, de aceea Telekom va dona suma rezultată din SMS Fundației Regale Margareta a României, pentru a contribui la programele sociale dedicate acestei categorii”, a declarat Ruxandra Vodă, Director de Comunicare, Telekom Romania.

Mai multe detalii despre campanie sunt disponibile la sunamosu.ro.