În prezent, DRUID oferă o platformă avansată pentru crearea de aplicații de business conversaționale bazate pe Inteligență Artificială, cu peste 175 de clienți din diverse industrii, în 25 de țări și în peste 60 de limbi. Efortul masiv de vânzări și suport se bazează pe un ecosistem în creștere de parteneri internaționali, care s-a extins cu 60%, ajungând la peste 160 de parteneri în 2022.
Rezultatele financiare și extinderea portofoliului de clienți indică o creștere atrăgătoare a valorii companiei pentru investitori, în urma unei runde de finanțare de 15 milioane de dolari în luna mai a anului trecut.
Cu Liviu Drăgan, CEO DRUID, am discutat anul trecut după investiția primită.
Fondurile au fost folosite pentru a alimenta expansiunea internațională a companiei prin recrutarea de personal pentru a susține creșterea accelerată în Europa și America de Nord. Astfel, echipa globală a DRUID s-a dublat în ultimul an, având în prezent peste 120 de angajați, incluzând echipele din SUA, Marea Britanie, Europa de Vest și zona Asia-Pacific.
"Anul 2022 a servit drept punct de referință pentru DRUID. Ne-am demonstrat pe deplin capacitatea de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători din acest spațiu și de a conduce evoluția către următoarea etapă a soluțiilor de Inteligență Artificială conversațională. Munca noastră pune bazele unei categorii revoluționare în tehnologia Inteligenței Artificiale conversaționale, si anume aplicațiile de business conversaționale (CBA), pe care am lansat-o oficial în cadrul unui eveniment global la Londra, la care au participat peste 1.000 de parteneri și clienți. CBA va schimba pentru totdeauna modul în care angajații interacționează cu locul de muncă și în care companiile interacționează cu clienții. Toți analiștii importanți, Gartner, Forrester, Everest, Aragon și alții au recunoscut expansiunea noastră rapidă la nivel global și calitatea soluțiilor noastre tehnologice. Sunt mândru de ceea ce am realizat și sunt și mai entuziasmat de viitor", a precizat Liviu Drăgan, fondator și CEO DRUID.
De la lansarea sa, în urmă cu cinci ani, DRUID și-a propus să ofere cel mai prietenos mod de interacțiune cu tehnologia RPA, prin conversație, pentru a înlesni cea mai bună experiență clienților și angajaților din întreaga lume. În prezent, compania oferă o platformă end-to-end pentru dezvoltarea de aplicații de business conversaționale bazate pe AI, cu scopul de crește productivitatea angajaților și pentru a livra o experiență totală către clienți, în cel mai intuitiv mod posibil.
Drept urmare, DRUID combină beneficiile inteligenței artificiale conversaționale cu automatizări complexe pentru a oferi o conexiune perfectă cu sistemele enterprise și cu tehnologiile RPA, permițând îndeplinirea naturală și automată a sarcinilor de lucru. În plus, DRUID poate integra cu ușurință peste 50 de tehnologii și aplicații de afaceri, ajutându-i pe clienți să își reducă amprenta tehnologică, consolidându-și sistemele IT interne.
Anul trecut, compania a livrat aproximativ 7.000 de asistenți conversaționali inteligenți la nivel global ce au deservit 1,5 milioane de utilizatori, de trei ori mai mulți decât în 2021. Aceste aplicații conversaționale inteligente au ajutat clienții să economisească un total de 300 de milioane de dolari și peste 2 milioane de ore de muncă.
Ca urmare, peste 600 de milioane de mesaje au fost schimbate prin intermediul aplicațiilor conversaționale dezvoltate de DRUID în 2022, de 6 ori mai mult decât în anul precedent, la o rată care a atins 50 de milioane de mesaje pe lună în decembrie. Datorită apetitului clienților de a consuma tehnologia DRUID ca un front-end pentru toate operațiunile digitale, estimam că, în 2023, vom ajunge la cel puțin 150 de milioane de mesaje pe lună.
Companiile din sectorul public de apărare din SUA și Israel au testat capacitățile platformei de criptare a datelor la cel mai înalt nivel de securitate, în timp ce furnizori renumiți de servicii medicale din SUA și Europa, lideri în domeniul retail din APAC și Europa, furnizori de servicii de telecomunicații, asigurări și tehnologie din întreaga lume beneficiază deja de creșterea nivelului de satisfacție a angajaților si clienților.
DRUID are planuri la fel de ambițioase pentru 2023, intenționând să ajungă la 17 milioane de dolari ARR până la sfârșitul anului. Din punct de vedere geografic, compania intenționează să deschidă noi birouri în New York, Singapore și Sydney în anul următor, pentru a acoperi și sprijini mai bine piețele în expansiune din America de Nord, Asia și Australia. DRUID intenționează, de asemenea, să continue consolidarea echipei sale internaționale, Roelof Stofberg fiind numit recent în funcția de Chief Revenue Officer la nivel global.
Roelof s-a alăturat DRUID în toamna anului 2022 în calitate de SVP of Sales și Director General EMEA. Anterior, a făcut parte din echipa PwC timp de peste 27 de ani și a petrecut ultimii patru ani ca VP of Sales&Strategy la UiPath. Este recunoscut ca expert pe piața IT, după ce a condus cu succes transformări digitale in multe organizații internaționale. Roelof este pasionat de inovație în operațiunile și modelele de business.
"Sunt foarte încântat să preiau acest mandat pentru a ajuta DRUID să își valorifice punctele forte pe o piață internațională de Inteligență Artificială conversațională, care ne așteptăm să crească de patru ori în următorii cinci ani. Cred cu tărie în potențialul acestei companii de a deveni unul dintre cei mai influenți jucători de pe piață. DRUID are o viziune clară pentru viitorul său, fiind construită pe un produs puternic, care este îmbunătățit în mod constant și, nu în ultimul rând, o echipă pasionată și experimentată care face cu adevărat diferența în interacțiunile cu partenerii și clienții. Sunt încântat să mă alătur DRUID pe drumul către redefinirea experienței angajaților și a productivității companiilor", a declarat Roelof Stofberg, CRO DRUID.