Șoferii Uber mai pot demara procesul pentru obținerea certificatului profesional pentru conducătorii auto doar săptămâna aceasta sau cea viitoare pentru a fi eligibili pentru bonusul de 415 lei acordat de companie - suma fiind totalul taxelor care trebuiesc plătite în vedere obținerii atestatului.
Doar șoferii care reușesc să obțină atestatul profesional pentru conducători până la data de 16 iunie vor primi respectivul bonus, restul partenerilor fiind nevoiți să achite din buzunarul lor taxele.
Cu toate că în informarea trimisă de Uber către șoferi nu se specifică exact când va deveni obligatoriu certificatul profesional, știm că nu va mai dura mult până când acest lucru se va întâmpla. â
Potrivit unui sondaj intern Uber România, făcut cu șoferii-parteneri, peste 80% din aceștia au răspuns că ar dori să obțină certificatul profesional pentru transport persoane. Acest lucru va putea duce la eliminarea riscului de amendă pentru transport ilegal de persoane, lucru ce s-a întâmplat de multe ori de când este Uber în România.
Uber a încheiat parteneriate cu un centru medical pentru obținerea avizului, dar și cu o școală profesională pentru eliberarea certificatelor profesionale, adică Școala FATTI.
Proiect de lege la Senat pentru ridesharing
69 de parlamentari au depus un proiect de lege pentru reglementarea activității de ridesharing în România. Proiectul are susținere pluripartinică, adică PSD, UDMR și PMP.
Cum este definit ridesharing-ul de proiectul de lege care a intrat în dezbatere la Senat? Ca „deplasarea împreună a persoanelor, cu ajutorul unui autovehicul, în baza unui contract de ridesharing încheiat între pasager(i) și șoferul autovehiculului, care este facilitat de o întreprindere autorizată conform prezentei legi, printr-o platformă/ aplicație tehnologică online”. Practic, în acest moment se oferă un cadru legislativ pentru servicii de non-taximetrie, dar definite ca ridesharing, ceea ce introduce mențiunea de aplicație online.
Conform proiectului de lege, platforma software este definită ca acea aplicație folosită pentru intermedierea comenzilor. Din acest punct de vedere, nu doar Uber și Taxify intră aici, ci și Clever Taxi sau Star Taxi. Contractul de ridesharing înseamnă faptul că ai acceptat termenii și condițiile platformei.