Aplicația, numită ITGStore.ro, integrează funcționalitățile site-ului www.itgstore.ro, are o interfață intuitivă și oferă acces la 10.000 de echipamente profesionale din categoriile cititoare de coduri de bare, imprimante, puncte de vânzare, terminale mobile, infrastructură IT&C și consumabile, dar și la soluții software.

Aplicația ITGSTore.ro este destinată companiilor din domenii ca retail, transporturi și logistică, HoReCa, pharma&medical, producție, educație, utilități și sector public, care vor să plaseze rapid comenzi oricând, de oriunde. Utilizatorii pot vedea în timp real prețurile produselor, disponibilitatea stocului și statusul comenzilor.

“În secolul vitezei și în contextul în care numărul comenzilor de pe telefon crește accelerat, este esențial ca și utilizatorii din segmentul B2B să poată comanda direct de pe smartphone, oriunde s-ar afla și oricând doresc. Am investit inițial în dezvoltarea aplicației ITGStore.ro pentru iOS, iar recent am creat versiunea pentru Android și estimăm că într-un an de zile 15% din comenzile totale vor veni din mobile”, declară Liviu Mihai Sima, managing partner IT Genetics.

Aplicația ITGStore.ro poate fi descărcată gratuit din magazinele Google Play și App Store. Utilizatorii se pot loga în aplicație folosind aceleași date din contul creat pe www.itgstore.ro. Toate comenzile realizate prin aplicația ITGStore.ro pentru Android sau iOS beneficiază de transport gratuit până la finalul anului 2018.