Peditel este o soluție de telemedicină care oferă asistență medicală pediatrică, gratuit, în regim, non–stop, funcționează național și internațional, accesibilă de oriunde și oricând, fiind o inițiativă comunitară a Fundației Părinți Din România.

Peditel 1791/*1791/+40377771111 se adresează oricărui părinte care dorește să obțină un sfat medical pentru afecțiuni fără risc vital pentru copilul său, NU pentru urgențe care se vor adresa 112 și Unităților de Primiri Urgențe.

În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2020, în contextul pandemiei, a stării de urgență, și a recomandărilor oficiale de limitare a prezentărilor în camerele de gardă exclusiv a urgențelor medicale pentru prevenirea inferctîrii cu Sars-Cov2, medicii PEDITEL, timp de 12 luni au asigurat asistență medicală pediatrică non stop, gratuit, pentru un număr record de copii din țară, atât din mediul rural, cât și din mediul urban, precum și din diaspora: 83.355.

În cei 7 ani de funcționare neîntreruptă a serviciului, 308.327 copii au beneficiat de ajutorul medicilor PEDITEL.

Pe fondul prevenirii infectării cu noul coronavirus, dublat și de nevoia de siguranță și confort, precum și a reducerii timpului de deplasare și asteptare în camerele de gardă, în 2020, PEDITEL a avut o creștere de 21,4% față de 2019 și de 1.217% față de 2014- primul an de funcționare.

Tot în 2020 a crescut numărul apelurilor zilnice la 229 și media apelurilor lunare la 6.946.

Durata media a apelului de fost de 6,5 minute, iar numărul total de minute vorbite a fost de 346.304,62.

Doar în perioada stării de urgență s-au preluat 24.032 apeluri. 37% dintre apeluri au venit din mediul rural, iar 52.514 apeluri- 63% au provenit din orașe. Din total apeluri, 7%- 5.835 au fost din diaspora.

Top 3 cele mai aglomerate luni au fost:

10.294 apeluri- septembrie

10.195 apeluri- octombrie

9.495 apeluri-noiembrie

Top 3 probleme medicale pentru care sună părinții:

26% Febra

14% Diaree

9% Vărsături

Statistici generale

79,23% - 66,042 apeluri- Sfat medical aplicabil acasă în deplină siguranță

12 %-10.003 apeluri -Consult medical de specialitate

7%-5.835 apeluri- Prezentare în maxim 2 ore/acum la UPU

1,77% - 1.475 apeluri -Apelare 112