Lasă-ne comentarii pe Facebook, aici pe site sau pe YouTube, pentru a face lista de cele mai importante dileme pe care le aveți ca Ana-Maria Udriște să poată răspunde. Ana este avocat și fondatoare a startup-urilor Avocatoo și Jurio. A fost trainer la tabăra de antreprenoriat Startup Your Life și speaker la evenimente TedX. De asemenea, este și mentor la Innovation Labs.

Pe Ana o poți găsi aici, pe LinkedIn.

Vom publica un video cu sfaturi juridice în fiecare săptămână.

Astăzi abordăm o temă de interes mai ales pentru startup-urile la început de drum, mai exact acordurile de asociere sau shareholders' agreement și investor and shareholders' agreement, atunci când există și investitori.

Aceste acorduri de asociere te ajută atunci când vrei ca anumite decizii să fie luate cu o altă pondere. În cazul în care fiecare dintre asociați este specializat pe un anumit domeniu, se poate stabili o persoană care va avea un cuvânt decisiv, evitând, astfel, modelul 50+1 care nu este întotdeauna cel mai eficient. Astfel, persoana sau persoanele cu cea mai mare competență în zona respectivă de dezvoltare de business vor lua decizia finală, chiar dacă ceilalți sunt mai mulți din punct de vedere numeric și procentual.

Ce formă de organizare să alegi? PFA sau SRL? Află din acest video.

Un alt beneficiu pe care îl are acordul de asociere este acela că poți stabili, încă de la început, cum va fi împărțit profitul în funcție de ponderea din actul constitutiv și repartizarea bugetului pe diferite departamente. Tot aici sunt stipulate condițiile în cazul unui investitor: cum se vor dilua asociații, care va fi formula prin care este adus un investitor în firmă sau care vor fi drepturile și obligațiile lui.

Află din videoul de săptămâna trecută cum să împarți compania între asociați.

În cazul unui shareholder's agreement, este recomandat să vedeți ce indicatori KPI are fiecare asociat, similar unei fișe de post, pentru ca la finalul unui an să decideți ce procentaj primește din firmă, în funcție de rezultate.

Mai multe detalii despre cum se redactează un acord de asociere, care sunt beneficiile lui, ce trebuie să conțină și cum anticipați anumite situații pentru a evita blocajele în conducerea unui business, aflați de la Ana-Maria Udriște, fondator Avocatoo, în ultimul video din seria de sfaturi juridice.