Potrivit The Verge, Spotify nu va emite acțiuni noi, ci va vinde din cele deținute deja de investitorii privați. Prețul de pornire a fost de 132 de dolari per acțiune.

Luna trecută, serviciul a devenit disponibil și utilizatorilor din România, dar și din alte țări și, în total, este disponibil în 65 de țări de pe glob.

”Bineînțeles, sunt mândru de ce am reușit să construim pe parcursul ultimului deceniu. Dar ce e mai important pentru mine este ca listarea pe bursă să nu devină cea mai importantă zi pentru Spotify”, a declarat Daniel Ek, CEO și fondator al companiei.

”Spotify nu strânge capital și investitorii și angajații noștri au fost liberi să-și tranzacționeze acțiunile de câțiva anii buni. Și, cu toate că mișcarea de mâine duce lucrurile la alt nivel, nu schimbă cine suntem, ce reprezentăm și cum lucrăm”, a mai explicat Ek.

Spotify a vândut şi anul trecut acţiuni, în tranzacţii private, la preţuri cuprinse între 37,5 şi 125 de dolari pe acţiune. În momentul redactării acestei știri, acțiunile au depășit valoarea de 165 de dolari, iar evaluarea companiei a ajuns la peste 29,5 miliarde de dolari.