Andu Morie, CEO al Adonis Software a vorbit la emisiunea Ziua Zero de pe wall-street.ro și start-up.ro despre trendurile în outsourcing-ul pentru zona mobilă.

Evoluția Adonis Software

“Am pornit acum șapte ani pe zona de mobile, iar piața a crescut. 50% din clienții noștri sunt din România acum. Lucrăm foarte mult pe recomandări. Așa am început, am luat contracte în străinătate, iar restul clienților au venit pe recomandări. Noi eram printre puținii care făceam mobile.”, spune Andu Morie.

“Noi am încercat de la început să ne nișăm pe partea de mobile. Am considerat că e ok să fim experți pe zona asta, decât să facem câte puțin din toate. În momentul de față 85% din munca noastră e pe mobile, 10% e pe web, iar 5% e în domenii mai noi, precum VR și AR.”, explică CEO-ul Andu Morie.

“În 2017 ne-am dublat cifra de afaceri față de 2016. Am ajuns la aproape jumătate de milion de euro, iar ca oameni am ajuns la 20 de persoane.”

Planuri pentru 2018

“Vrem să ne dublăm cifra de afaceri, ca să ajungem la un milion de euro. Vrem să ne mărim echipa până la peste 30 de oameni. Creșterea e direct proporțională într-un business de outsourcing ca al nostru. Proporția de companii românești va rămâne tot la 50% la nivel de clienți.”, a mai spus Morie la emisiune.

În privința trendurilor, el crede că zona mobile va continua să se dezvolte. “Credem că industria mobile se va dezvolta în continuare, dar vom lucra și cu alți clienți din străinătate. Cei mai mulți clienți sunt din Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Australia și câțiva din Orientul Mijlociu. Aș zice că, în primul rând, clienții din străinătate știu mai bine ce vor de la business-ul lor mobile. Foarte mulți clienți din România au o idee despre o aplicație mobilă, dar nu-și dau seama în totalitate ce înseamnă să dezvolți un business pe zona de mobile, dar îi ajutăm și noi prin consultanță.”, a explicat Andu.

Pentru a aduce noi talente în companie, Adonis Software va oferi anul acesta 10 internship-uri studenților, față de cinci anul trecut.

VR și AR sunt la căutare

A apus epoca aplicațiilor? Andu Morie nu crede că acest lucru este complet adevărat, deși piața a devenit din ce în ce mai complicată.

“Cred că lumea abordează destul de greșit ideea aceasta. Sunt foarte multe aplicații pe Store-uri, sunt zeci de milioane. E mult mai greu acum să fii descoperit acum când faci o aplicație nouă. Oamenii se așteaptă să fie ca atunci. Trebuie să investești mult în optimizarea aplicațiilor ca să fie descoperite.”, crede Morie.

Adonis Software a avut chiar și experiența cu aplicațiile proprii. Acum 3 ani au lansat și un joc, Watercolors, care a avut succes la momentul respectiv, dar care, la varianta a doua, nu a mai reușit să ajungă la aceleași performanțe.

“Am lansat acum 3 ani de zile propria noastră aplicație - Watercolors. A strâns peste 2 milioane de download-uri. A fost un succes. Watercolors era un joc puzzle pe bază de combinarea de culori. În momentul acela, în 2014 a prins bine. Acum piața de gaming s-a modificat. Acum foarte jocuri sunt cele de strategie. Există 1.000 de copii după Clash of Clans”, explică CEO-ul Adonis Software.

“Avem momentan 10 proiecte în desfășurare, plus cele din urmă care au nevoie de mentenanță sau de implementări noi. Față de alți ani apar cereri mai multe pe zona de VR și AR. Sunt tehnologii destul de noi și mai multe firme vor să investească în domeniul acesta.”, spune Morie.

“Cel mai provocator proiect e cel la care lucrăm de un an jumătate: o aplicație chat pe sectorul medical. Facilitează comunicarea între doctori și pacienți, iar prin aplicația aceasta poți trimite formularele medicale către doctori. E folosită în Statele Unite și India, dar poate fi customizată pentru orice domeniu.”, a încheiat Morie.