Helperz, la lansare, se numea Sitter, și povesteam despre ei pe start-up.ro, în momentul în care au primit investiție de la Growceanu și Dragoș Nicolaescu. Am vrut să aflăm povestea Helperz, ca platforma creată pentru familiile ocupate, sub noul nume, dar și să aflăm parcursul lor până în momentul de față.

  1. Echipa de fondatori și motivația lansării startup-ului. Principala problemă identificată în piață și pe care vreți s-o rezolvați

Laura Bulai, Co-Founder and COO

Ovidiu Stegari, Co-Founder and CEO

Toma Grozăvescu, Co-Founder and CMO

Principala problema: Nu exista o soluție rapidă și de încredere prin care familiile pot să găsească prestatori de servicii de îngrijire la domiciliu verificați (precum bone, menajere, pet-sitteri etc)

De asemenea, din interviurile inițiale cu clienți potențiali, am aflat că 16 din 20 de ei nu au mai ieșit la o întâlnire romantică în ultimele 6 luni.

  1. Stadiul în care se află startup-ul în momentul de față și care sunt planurile pentru 2023

Momentan avem peste 14.000 familii și 4000 helperi înregistrați pe platformă, veniturile realizate în anul 2022 au fost de aproape 50.000 de euro iar planul pe 2023 este să ne extindem în toată România și să adăugăm servicii complementare precum cele de pet sitting, meditații și companie vârstnici.

  1. Ce investiții inițiale pentru lansare au fost necesare și investiții căutate/primite extern în momentul de față?

Am accesat un grant de 34.000 euro printr-un proiect European înainte să construim afacerea, asta ne-a permis să ne facem un MVP și să validăm ideea.

Apoi am mai accesat un proiect european, BERD, unde am primit 8000 euro pentru a optimiza versiunea e a produsului, în total 42.000 Euro din proiecte europene.

Ulterior, am mai ridicat o investiție de la Business Angels, precum Dragos Nicolaescu, Growceanu și Mihai Brenda + o rundă de follow-on în valoare totală de 55.000 euro.

  1. Concurența reală din piață în momentul de față și ce face compania diferit de celelalte existente acum?

Concurența din momentul de față este formată din:

⦁ Grupurile de Facebook

⦁ OLX

⦁ Platforme similare care oferă acces la bone: cautbona, edoositter etc.

Ce ne diferențiază este faptul că verificăm helperii printr-un interviu cu un specialist HR, familiile au acces la profilul complet al helper-ului (bonei, menajerei) și la recenziile lăsate de alte familii. De asemenea, helperii au acces și ei la profilele părinților și recenziile primite de la alți helperi.

Atât bonele, cât și părinții pot căuta în funcție de locație, program, disponibilitate, aptitudini speciale (limbi străine vorbite, cunoștințe de specialitate: pot oferi lecții de pian sau se pot mula pe anumite principii educaționale: educația cu blândețe, Montessori, Waldorf etc) precum și alte preferințe specifice: de exemplu să fie confortabil cu animalele de companie.

Fiecare bonă are un profil personal, unde se pot găsi informații despre experiența lor în îngrijirea copiilor, precum și evaluările și recenziile primite de la părinții anteriori. Astfel, părinții pot lua decizia potrivită în funcție de nevoile lor și de experiențele altor părinți.

De asemenea, avem suport dedicat pentru utilizatorii noștri, toate serviciile de îngrijire la domiciliu într-un singur loc și plănuim să adăugăm și alte servicii premium, precum asigurarea bunurilor.

  1. Dacă ar fi să explice unei bunici startup-ul lor cum ar face asta în câteva rânduri

Am creat o platformă numită Helperz, care este un fel de piață online unde se pot conecta bunicile și părinții care au nevoie de ajutor în găsirea și angajarea bonelor pentru copiii lor. Știm cât de importantă este siguranța și încrederea atunci când vine vorba despre găsirea unei bone bune pentru nepoții tăi, așa că bonele înscrise pe platformă sunt verificate și au recenzii de la părinții care au beneficiat deja de serviciile lor.

Pe Helperz, părinții pot căuta în funcție de locație, program și alte preferințe specifice și pot vizualiza profilurile bonelor disponibile. Fiecare bonă are un profil personal, unde se pot găsi informații despre experiența lor în îngrijirea copiilor, precum și evaluările și recenziile primite de la părinții anteriori. Astfel, părinții pot lua decizia potrivită în funcție de nevoile lor și de experiențele altor părinți.

  1. Cel mai dificil aspect în a lansa și construi un startup în România?

Cred ca încă suntem la început când vine vorba de posibilitățile de networking, prin care antreprenorii să se sprijine reciproc și să creeze parteneriate puternice, construirea unei comunități angajate în jurul produsului sau serviciului oferit într-o cultură unde startup-urile sunt un concept relativ nou și atragerea de investiții într-o piață de capital de risc mai puțin dezvoltată.

  1. Unde va fi startup-ul în 2024? Care sunt milestone-urile pe care vor să le atingă?

În 2024, ne dorim ca Helperz să fie un lider pe piața românească a serviciilor de babysitting și să fim prezenți la nivel național. Avem ca obiectiv să avem o bază solidă de utilizatori fideli și să devenim platforma preferată atât pentru părinți, cât și pentru babysitteri.

În plus, ne propunem să extindem gama de servicii oferite și să adăugăm noi funcționalități care să aducă un plus de valoare pentru comunitatea noastră.

Ne dorim să contribuim și la partea de educare a pieței, un proces provocator și de durată, dar de care este mare nevoie.

  1. Cea mai grea întrebare pe care ar pune-o ei într-un interviu către … ei?

Dacă ar fi să vă întoarceți în timp și să o luați de la capăt, ce ați face diferit?

R: Am începe cu o aplicație mobilă și ne-am concentra pe optimizarea canalelor organice precum SEO, programe de recomandare etc.

  1. Un sfat pentru fondatorii de startup-uri din România din experiența lor?

Un sfat pentru fondatorii de startup-uri din România ar fi să își construiască o rețea solidă de mentori și investitori. Este important să caute persoane cu experiență în domeniul lor de activitate care pot oferi sfaturi și îndrumare valoroase.

De asemenea, să fie deschiși să primească feedback și să își ajusteze strategia în funcție de nevoile și cerințele pieței. Este esențial să fie perseverenți și să învețe din eșecuri, să se adapteze și să își mențină pasiunea și determinarea pentru a-și atinge obiectivele.

În plus, ar trebui să fie deschiși la colaborare și să caute parteneriate cu alte companii sau organizații care pot sprijini dezvoltarea și creșterea afacerii lor.