Medicai, startup-ul românesc care dezvoltă și operează propria platformă online pentru imagistică, anunță obținerea statutului de Partener Microsoft, prin intermediul căruia își propune extinderea portofoliului de clienți la nivel internațional și să ofere serviciile sale medicilor și pacienților din întreaga lume.

Compania își va concentra eforturile în primă fază pe piața din SUA, urmând ca apoi să vizeze piețele din Europa de Vest. Disponibilitate oriunde în lume, facilitată de Microsoft Parteneriatul de vânzare colaborativă cu Microsoft va permite companiei să acceseze un număr mai mare de clienți și proiecte din regiuni geografice diferite. Prin noul parteneriat, Medicai are acces la ecosistemul Microsoft și beneficiază de susținerea echipelor de vânzări Microsoft, care vor oferi asistență în ceea ce privește creșterea și gestionarea cererii pentru serviciile Medicai.

„Am reușit să ne construim o expertiză vastă într-o perioadă scurtă de timp, astfel că avem deja foarte multe implementări în zone cheie precum triaj, diagnosticare, monitorizare, management al cazurilor, second opinion și turism medical. În acest punct avem nevoie de un partener cu care să putem ,,ataca" proiecte mai mari. Potențialul de inovare este mult mai mare dacă reușim să interconectăm regiuni întregi prin care să creăm coridoare virtuale pentru diferitele afecțiuni grave sau cronice. De acum putem face acest lucru cu o infrastructură cloud, precum Microsoft Azure, pe care să o scalăm în funcție de nevoile imediate ale spitalului sau ale clinicii medicale,” a afirmat Mircea Popa, CEO Medicai.

„Pentru companiile care doresc să-și extindă portofoliul de clienți, obținerea statutului de Co-Sell Ready înseamnă alinierea motoarelor noastre de marketing și a forței de vânzare la un ecosistem solid de clienți și parteneri Microsoft - cel mai mare la nivel global - pentru oportunități de vânzare. Prin acordarea acestui statut companiei Medicai, startup-ul românesc care digitalizează imagistica medicală în Cloud pentru o colaborare mai bună între medici și pacienți, lărgim amprenta pe piața în creștere rapidă a tehnologiei din domeniul sănătății. Această poziție reprezintă următorul pas pentru Medicai și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm pentru a aduce platforma către cât mai multe clinici și pacienți din întreaga lume”, a declarat Daniel Rusen, Director de Marketing și Operațiuni, Microsoft România.

Expunerea internațională va fi astfel garantată prin amprenta globală a rețelei de parteneri Microsoft și prin intermediul echipelor internaționale de vânzări care vor oferi susținere startup-ului românesc.

Digitalizarea sistemului medical din România

Având la bază tehnologii de nouă generație, precum stocarea în cloud și inteligența artificială, platforma de imagistică Medicai le permite medicilor din spitale şi clinici să colaboreze de la distanţă între ei, cât și să comunice remote mai ușor cu pacienții lor.

Concret, în platforma Medicai, medicii își pot crea arhive online cu investigaţiile imagistice ale pacienţilor lor. Atunci când este nevoie ca mai mulți medici - din aceeași specialitate sau specialități conexe, să colaboreze în diagnosticarea și tratarea unui caz, aceștia pot oferi colegilor acces la arhivele lor, simplu și rapid. În acest mod, se facilitează colaborarea dintre medici, chiar și din clinici sau regiuni geografice diferite, se urgentează diagnosticarea și tratarea cazurilor medicale, iar pacienții sunt scutiți de a mai aduce cu ei investigațiile pe suporturi electronice, susceptibile la deteriorare și care uneori pot pune probleme de incompatibilitate la citire.

Medicai își propune să rezolve problema numărului scăzut de medici radiologi, prin distribuția și gestionarea eficientă a cazuisticii între aceștia. De asemenea, Medicai interconectează datele de caz, altminteri blocate în clinici și disparate, rezolvă problema de stocare a fișierelor cu informații de imagistică, adesea foarte mari chiar și pentru a fi previzualizate cu metodele tradiționale și își propune să elibereze clinicile și spitalele de povara mentenanței serverelor proprii pentru stocarea acestor date, cât și să gestioneze corect accesul la date utilizatorilor, fie ei medici sau pacienți.

Activitatea Medicai a generat până în prezent un total de peste 30 de clienţi - spitale şi clinici atât private, cât și de stat, printre care se numără Spitalul Marius Nasta, Spitalul Sf. Maria, Spitalul Monza, Brain Institute şi Clinica Neuroaxis.

Migrarea în cloud și acceptare în Microsoft for Startups program

Cooperarea privind vânzarea colaborativă este al doilea pas făcut de Medicai în parteneriatul cu Microsoft. Etapa inițială a legăturilor de colaborare dintre cele două companii a început în urmă cu 6 luni, când Medicai a migrat infrastructura proprie în platforma cloud dezvoltată de Microsoft.

Două considerente au stat la baza acestei decizii de business. Pe de-o parte, Medicai a dorit să ofere utilizatorilor- clinici, medici și pacienți, împreună cu serviciile sale și o infrastructură în care să poată fi stocate, gestionate și analizate toate informațiile de imagistică, diagnostic, istoric ale pacientului. Aceasta a înlesnit adoptarea soluției oferite de Medicai de către clinici și medici, deoarece astfel nu mai era necesar să folosească o infrastructură de servere proprie, o cerință dificil de îndeplinit pentru mulți în contextul digitalizării precare din sistemul medical românesc.

Pe de altă parte, adoptarea infrastructurii cloud oferite de Microsoft a oferit integrare unitară, garanția unui uptime maximizat, cât și preocuparea permanentă pentru securitatea infrastructurii, foarte necesară pentru un tip de date atât de vulnerabile.

Continuând drumul său alături de Microsoft, în august 2021 Medicai a aplicat și a fost acceptat în Microsoft for Startups, program creat special pentru startup-uri. Acesta a permis Medicai continuarea dezvoltării, oferindu-i acces preferențial la produse și servicii, precum și resurse Microsoft special gândite pentru companii în dezvoltare.