În vremurile noastre, foartea mulți spun că ar putea fi specialiți în social media doar din simplul fapt că sunt în stare să posteze câteva poze, însoțite de un mesaj. Ei bine, pe lângă toate acestea, mai trebuie să fie o întreagă strategie de promovare pe care să se bazeze o campanie de marketing. Unul dintre aspectele de care trebuie să se țină cont este frecvența optimă a postărilor.
CoSchedule, instrument de programare a postărilor în social media, a analizat datele relevate din 10 studii și a venit cu cifrele optime pentru o strategie de marketing eficientă, relatează publicația Inc. Iată care este frecvența cu care ar trebui să postezi zilnic pe fiecare dintre platformele sociale majore:
- Facebook: 1 postare pe zi
- Instagram: 1-2 postări pe zi
- LinkedIn: 1 postare pe zi
- Twitter: 15 Tweet-uri pe zi
- Pinterest: 11 Pin-uri pe zi
Dacă vi se pare mult, să știți că este nevoie de muncă intensă pentru a construi o comunitate implicată activ și pentru a fi perceput ca un lider de opinie pe nișa voastră. Dacă vi se par puține, poate ar trebui să „mai tăiați” din ale voastre.
Marketing-ul prin email încă este o soluție bună
Există mai multe motive pentru care trebuie să luați în considerare o combinație între email marketing și platformele sociale. Potrivit unui studiu realizat de Adobe, 61% dintre cei chestionați au declarat că preferă să primească oferte prin e-mail, prin comparație cu alte canale, cum ar fi rețelele sociale sau SMS, ambele cu doar 5%. De asemenea, mulți antreprenori nu dispun de resursele financiare necesare pentru a angaja o echipă care să se ocupe doar de asta, în fiecare zi. În plus, adresele de email rămân relativ neschimbate, spre deosebire de platformele sociale, care apar vin și pleacă.
Prin urmare, ați putea să vă concentrați eforturile pe una sau două canale de social media, împreună cu marketing-ul prin email.
Folosește un instrument de programare
Există o serie de aplicații care vă permit să programați întregul conținut pe social media dintr-un singur panou: Hootsuite, Buffer, MeetEdgar, Agorapulse, CoSchedule și multe altele. Dacă aveți nevoie de o aplicație mobilă, puteți folosi Pages Manager pentru Facebook. Alegeți una dintre acestea, ia-ți o zi liberă și programează-ți conținutul pentru o săptămână înainte. În acest fel, îți rămâne doar să te ocupi de comentarii în restul săptămânii.
Reutilizați, reutilizați, reutilizați
Dezvoltarea unei strategii solide și eficiente de reutilizare a conținutului este absolut esențială pentru succesul în social media. De exemplu, dacă ați scris un articol mai mare pe site-ul companiei, îl puteți sparge în citate mai mici pentru postări pe Twitter pentru a aduce trafic pe materialul original. Apoi, puteți folosi platforma Canva pentru a crea niște infografice atractive pentru Pinterest sau imagini cu citate pentru Instagram și Facebook.