Sâmbătă, 25 mai, a avut loc finala etapei naționale, unde cele mai bune 3 echipe din țară au s-au calificat în semifinala internațională de la Technovation Challenge, este cea mai mare competiție de tehnologie din lume dedicată fetelor.

În cadrul evenimentului, echipele formate exclusiv din eleve de liceu au prezentat ideile și aplicațiile lor în fața juraților.

Unul dintre cele mai apreciate proiecte din cadrul competiției este BlooDoChallenge, realizat de echipa 4Girls4Change (Paula Gal, Maria-Veronica Irina, Cosmina Gal și Alexandra Mazăre). Cele patru fete din Oradea au creat o aplicație care încurajează oamenii să devină supereroi, salvând vieți prin donarea de sânge.

Tot printre câștigătoare s-a aflat și echipa Viridi Lux (Mocanu Ioana Raluca, Brezoaie Carla Rebeca și Cosma Elena), formată din trei tinere din Buzău care și-au propus să încurajeze înlocuirea autovehiculelor cu bicicleta, prin intermediul aplicației MoBike.

Echipa MEQUAL s-a calificat și ea în semifinala internațională, cu o aplicație care vine în ajutorul tinerilor, prin îndrumarea profesională cu ajutorul aplicației UniversITy, dezvoltată de cele 5 fete din Onești (Ana- Andreea Arhip, Ilinca Stefania Ciubotaru, Mara-Ioana Suditu, Maria- Bianca Filip și Sabina Diandra Hrisca).

Cel mai bun proiect al competiției Technovation va fi desemnat în Finala Internațională din San Francisco, unde, în urma clasamentului final, cele trei echipe câștigătoare la nivel național au șanse mari de a reprezenta România și de a câștiga o bursă în valoare de 15.000 de dolari.

În fiecare an, Technovation provoacă elevele cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani să îşi dezvolte propriul business plan, alături de o aplicație pentru mobil prin care pot soluționa o problemă din comunitatea locală. În competiție s-au înscris peste 450 de eleve de gimnaziu și liceu din întreaga țară, care, prin proiectele lor au dorit să dovedească tuturor că pot îmbunătăți viitorul prin intermediul tehnologiei.

„Ne bucurăm că am putut aduce și în România cea mai mare competiție din lume care susține integrarea fetelor în domeniul IT. Încă din 2016 întâlnim de la ediție, la ediție, eleve cu adevărat talentate, cu idei curajoase, cu ajutorul cărora știu că pot schimba în bine comunitatea. Pentru ele, Technovation este doar începutul.” a declarat Cristina Piele, Program Manager Adfaber.