Anunțul a fost făcut pe contul oficial de Twitter al companiei. Astfel, începând cu data de 23 august, românii își pot comanda un Tesla Model 3 direct de pe site-ul companiei. Și, cu toate că anunțul de pe Twitter viza doar Tesla Model 3, românii pot achiziționa și alte modele, precum Tesla Model S sau Tesla Model X.

Extinderea în România, Polonia și Ungaria vine la scurt timp după ce compania a intrat oficial în Cehia și Islanda. La începutul acestui an, Elon Musk, CEO-ul companiei, a confirmat oficial planurile de a intra pe piața din Europa de Est.

Tesla are deja un service center în Polonia și, potrivit electrek.co, urmează să deschidă un service și în Budapesta. Deocamdată nu se știe dacă Tesla va deschide un astfel de centru și în România sau dacă vor fi instalate stații de reîncărcare de tip supercharger.

Un automobil Tesla Model 3 costă 39.500 de euro, atinge o viteză maximă de 225 km/h și poate parcurge până la 409 kilometri după o singură încărcare.