GitLab, platforma dedicată programatorilor, a ridicat o investiție de 100 de milioane de dolari Seria D care îi aduce companiei o evaluare de 1 miliard de dolari, fiind cel mai recent startup unicorn. Runda de investiții a fost condusă de Iconiq Capital, la care au mai participat investitori deja existenți, precum Khosla Ventures și GV (fondul de venture capital al Alphabet, părintele Google).

Până acum, compania a primit investiții de peste 145 de milioane de dolari, scrie VentureBeat. GitLab este unul dintre principalii competitori ai companiei GitHub, cea mai mare platformă mondială pentru programatori, cumpărată recent de Microsoft, cu 7,5 miliarde de dolari.

Cele două companii sunt ușor de confundat, datorită denumirilor, dar și serviciilor, întrucât ambele oferă o platformă dedicată programatorilor și ajută echipele de dezvoltatori să colaboreze și să gestioneze proiectele de dezvoltare software.

Publicația scrie că GitLab și-a făcut publică intenția de a se lista la bursă în noiembrie, 2020.

Foto credit: sharafmaksumov / Deposit Photo