Banii vin de la două Competitive Start Funds, care primesc câte 10 startup-uri în cadrul programelor, aceștia urmând să primească finanțări în valoare de câte 50.000 de euro, scrie newstalk.com.
Ca să beneficieze de acest ajutor financiar din partea Irlandei, antreprenorii trebuie să fie dispuși să-și relocheze afacerile în această țară. De asemenea, irlandezii mai pun la dispoziția antreprenorilor din afara țării și un program de business development care se desfășoară pe parcursul a trei luni.
Potrivit oficialilor Enterprise Ireland, finanțările se adresează profesioniștilor din business care a o experiență de 25 de ani în lumea afacerilor, fie că au companii deschise în Irlanda sau în afara granițelor.
Perioada de înscrieri va fi deschisă în perioada 21 august – 4 septembrie 2018, iar mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Enterprise Ireland.
În același timp, IDA, o organizație guvernamentală creată cu scopul de a aduce banii investitorilor străini în Irlanda, lucrează la un proiect prin care vizează atragerea și creșterea investițiilor în blockchain la nivel local. IDA ar urma să lanseze o platformă online denumită Blockchain Ireland care va promova această tehnologie. În același timp, proiectul are ca scop atragerea unui număr cât mai mare de companii din afara granițelor care dezvoltă produse pe baza tehnologiei blockchain, Irlanda fiind promovată ca fiind țara ideală pentru afacerile dezvoltate pe acest segment.
Nu în ultimul rând, Enterprise Ireland, o organizație guvernamentală creată cu scopul de a ajuta la dezvoltarea afacerilor din țară și la creșterea ponderii exporturilor din Irlanda, a lansat un fond destinat investițiilor în startup-uri din agricultură și industria maritimă.