Eleven Ventures a susținut startup-uri care au crescut mult în ultimul an. Fondul a fost primul investitor instituțional în Payhawk, startup care a primit 112 milioane de dolari la o evaluare de 570 de milioane de dolari în noiembrie 2021. De asemenea, Eleven Ventures a susținut și startup-ul Gtmhub, care a primit 120 de milioane de dolari într-o investiție Series C în decembrie 2021.

Fondul de 60 de milioane de euro e de 10 ori mai mare decât cel anterior din 2018. Din noul fond au fost făcute deja 7 investiții, care includ 3 companii din România, Frisbo (ecommerce), ProductLead (ecommerce), SuperOkay (Future of Work), dar și în Biopix (Grecia, healthcare), PlanDelta (Bulgaria, Future of Work), Metasim (Bulgaria, Future of Work) și BeMe (Bulgaria, healthcare).

Din punctul de vedere a lui Valeri Petrov, Eleven va continua strategia deja existentă și după fondul de 60 de milioane de euro. „Ne concentrăm pe investiții early stage în runde pre-seed sau seed în proiecte din România, Bulgaria, Grecia, fosta Iugoslavie, Turcia sau Albania”, explică Valeri Petrov pentru start-up.ro.

Concentrare pe câteva verticale de industrie

Spre deosebire de alte fonduri, Eleven Ventures se concentrează pe câteva verticale specifice, bazate pe experiența anterioară, dar și câțeva trenduri din piață. Acestea sunt fintech, healthtech, future of work, future of food și tehnologii de ecommerce.

„Avem experiență în aceste verticale și expertiză internă, în plus, avem o rețea puternică în aceste direcții și investiții de succes. Credem că aceste verticale au potențial de creștere pentru întreaga regiune în următorii ani”, spune Valeri Petrov.

El menționează că pe măsură ce au făcut investiții în aceste direcții, au căpătat mai multă experiență și expertiză. „Am văzut mai multă concentrare în portofoliu din aceste verticale și sunt câteva trenduri pe care le-am identificat în ultimii 4-5 ani”, mai spune Petrov.

De asemenea, spune reprezentantul Eleven Ventures, au văzut că un fond care este concentrat doar pe anumite verticale poate fi mai atractiv pentru startup-uri bune, decât un fond generalist. „Ne permite să avem un flux de startup-uri mai bun”.

Zona financiară, cea de sănătate sau de future of work sunt domenii în continuă creștere și tatonate puternic de startup-uri. Ecommerce-ul trebuie privit însă din perspectiva soluțiilor tehnologice pe care le au la dispoziție marii jucători din piață, nu neapărat din zona de marketplace-uri.

„Credem că zona de ecommerce vca crește în continuare și retailul se va digitaliza și mai mult. Credem că această creștere va necesita tehnologii bune care să susțină industria. Marii jucători au nevoie d eeficiență în advertising, vânzări, lanțul de aprovizionare și în logistică”, spune Valeri Petrov.

Aproape 60 de investitori

80% din investitorii din noul fond au participat și anterior, inclusiv European Investment Fund. Fondul are 60 de parteneri care pot aduce experiență startup-urilor, de la rețele globale până la ani de zile de experiență antreprenorială.

„Cel mai bun lucru este că majoritatea sunt investitori privați sau recurenți. Fondatori care au făcut exituri au devenit și ei investitori, de asemenea”, spune Petrov.

„Avem o rețea de fondatori de succes foarte mare, fondatori care au investit sau care pot ajuta companiile din portofoliul actual prin mentoring și coaching. Startup-urile la început de drum apreciază acest lucru foarte mult. Nimic nu e mai bun decât un fondator vorbindu-i unui alt fondator. Încrederea și relația e la un alt nivel”, spune reprezentantul Eleven Ventures.

Valeri menționează că îi place să spună că Eleven are o abordare „hands on”, dar nu una intruzivă sau la nivel operațional. Pur și simplu vor să fie aproape de startup-uri mereu.

„Îi ajutăm pe fondatori să-și definească strategia, să dezvolte un proof of concept, să dezvolte strategia de piață sau un product market fit. Avem 200 de investiții la activ în domnenii diverse, iar asta ne ajută să identificăm mentori, coaching, persoane de specialitate care să ajute companiile la început de drum”, explică Valeri Petrov.

3 investiții în companii din România

Fondul de 60 de milioane de euro e de 10 ori mai mare decât cel anterior din 2018. Din noul fond au fost făcute deja 7 investiții, care includ 3 companii din România, Frisbo (ecommerce), ProductLead (ecommerce), SuperOkay (Future of Work), dar și în Biopix (Grecia, healthcare), PlanDelta (Bulgaria, Future of Work), Metasim (Bulgaria, Future of Work) și BeMe (Bulgaria, healthcare).

Am discutat cu Valeri Petrov și despre ce i-a atras la ProductLead, Frisbo sau SuperOkay.

Abonează-te la podcastul nostru pentru a asculta interviurile cu câteva zile înainte să ajungă pe site. Disponibil pe orice platformă de streaming folosești.

„Ne uităm mereu la ce problemă vrea să rezolve un startup. Cât de mare e piața potențială? De asemenea, e foarte important să ne uităm la echipă și să vedem că e o echipă care are calitățile și ambiția de a pune ideea în aplicare și să dezvolte produsul pe o piață globală”, explică Valeri Petrov lucrurile pe care le urmărește Eleven la startup-uri.

„Și în cazul acestor echipe din România am văzut aceleași lucruri. Produse foarte interesante, potențialul de a rezolva probleme mari pe piețe uriașe și echipe motivate și capabile”, spune acesta.

El menționează că motivația echipei pe care o transmite fondului e uneori cea mai importantă. Astfel, spune Valeri Petrov, startup-urile trebuie să fie pregătite să muncească mult, să-și dedice tot timpul și să nu-și pună ținte mici.

„Intern avem această mentalitate: poate acest startup să devină un unicorn? Mereu ne gândim la această posibilitate. Și știm că puține vor deveni cu adevărat, dar vrem să vedem această inspirație că pot să ajungă acolo”, spune Valeri Petrov.

Cum s-a schimbat ecosistemul și ce lipsește

Valeri Petrov vede ecosistemul din Europa Centrală și de Est ca unul foarte dinamic, mai matur decât acum câțiva ani și probabil ecosistemul european cu cea mai mare creștere. Dar și aici sunt câteva detalii de luat în seamă.

„Vedem antreprenori în serie, la al doilea sau la al treilea proiect, unicorni, iar acestea sunt modele ca să atragem tinerii să devină antreprenori”, spune Valeri Petrov.

Petrov menționează totuși că, deși regiunea atrage mai mult capital, e în urma unor ecosisteme ca cele din Berlin, Vestul Europei, Marea Britanie și, mai ales, Silicon Valley. Dar cu toate acestea se nasc noi fonduri. În Bulgaria când s-a lansat Eleven Ventures erau două fonduri, iar acum sunt 14. De asemenea, România, Grecia, Serbia sau Grecia au noi fonduri care pun la dispoziție posibilități de creștere pentru startup-uri.

„Din cauza modului în care e structurată industria, va fi dificil să fie enorm de mult capital în această parte a lumii. Dar fondurile mari nu pot privi mereu cu atenție regiunea, așa că acesta e rolul fondurilor locale din punctul meu de vedere. Fondurile locale ar trebui să rămână early stage, poate maximum până la investiții Series A, iar apoi să conecteze compania cu fonduri mai mari”, spune Valeri Petrov.

Dar un lucru avantajos pentru regiune e că investitorii din piețele mature se uită acum la aceste ecosisteme și au chiar oameni care analizează ecosistemele. Și poate că nu ar trebui să spunem ecosisteme, după cum ne spune și Valeri Petrov, ci ar trebui să considerăm Europa Centrală și de Sud-Est un mare ecosistem unic în care să activăm.

Iar despre fondatorii din Est, Valeri spune că și-ar mai dori un singur lucru.

„Aș vrea să văd antreprenori care pot fi mai deschiși la coaching. E bine ca fondatorii să creadă în viziunea lor, să știe ce să facă, să creadă că pot ajunge departe, dar care să poată să fie deschiși și spre alte opinii”, spune Valeri Petrov. El mărturisește că a întâlnit mulți fondatori care nu acceptă alte opinii sau care sunt foarte încăpățânați.

De ce s-a listat Eleven Ventures la Bursa din Sofia?

Eleven Ventures a fost primul fond de investiții early stage din Europa de Est care a decis să se listeze la bursă cu portofoliul său de companii din primul fond. Am discutat despre această strategie cu Valeri Petrov pentru a vedea motivele din spatele sale, dar și de ce au considerat că e o direcție potrivită.

„Noi am pornit ca un accelerator acum 10 ani. Și când investești atât de devreme de multe ori investești în idei și proiectele au nevoie de timp pentru a se dezvolta, au nevoie de finanțare”, explică Valeri Petrov punctul de plecare a ideii pentru listare.

El menționează că fondurile au fost puse la dispoziție de European Investment Fund, iar la un moment dat a devenit dificil să atragă noi investitori. Așa că au răscumpărat investiția EIF și au decis să listeze portofoliul de companii din acel prim accelerator la Bursa din Sofia.

„Am avut 30 de companii din cele 120 de idei finanțate inițial, am împachetat acest portofoliu și l-am listat pe bursă. A fost un succes, chiar dacă am făcut-o chiar la începutul pandemiei. Dar cu ajutorul listării am reușit să ridicăm investiții care să ajute companiile să crească mai bine”, spune Valeri Petrov.