Claudiu has signed out

După cum probabil ai aflat deja, Yahoo Messenger urmează să-și dea ultima suflare în august. Despre asta a scris și colegul meu, Vlad Andriescu, aici. Acum urmează să-mi împărtășesc și eu experiențele cu micul program de chat, care a fost atât de mare pentru vremea lui.

Eram prin școala generală, iar netul era interzis la mine acasă. Nu aveam voie până la Capacitate, aș fi fost prea distras de la studii. Prin clasa a șaptea, deja nu mai rezistam. La școală toți băieții vorbeau despre Messenger. Cum au jucat ”pool”, cum au agățat-o pe colega de la B cu audible-ul de ”Oh Snap!”. Totul se petrecea pe Messenger. Trecuse deja vremea bip-urilor de ”hai la fotbal”. Acum totul se organiza online.

Nu mai aveam răbdare până la examen. Trebuia să intru cât mai rapid pe mess. Îmi creasem primul ID, pe care încă îl mai am. Clod_191. Profa de franceză mă poreclise Claude și mie mi s-a părut extrem de interesant și de witty să scriu ”pe românește”. Entitatea mea online era desăvârșită, de acum existam. Prindeam și eu pe unde puteam, la sala de calculatoare, chiar și pe telefonul mobil. Da, ai înțeles bine, eram un pionier al netului pe mobil, pe mândrul meu Nokia 3220, ăla cu luminițe pe părți.

Odată cu primul examen al vieții, a trecut și modul meu de a sta cu țârâita  în online. Cadou pentru rezultatele deosebite și pentru răbdarea de care am dat dovadă, am primit conexiunea mult visată. Printre două partide de Fifa 2007 mai dădeam câte un BUZZ vreunei fete să mă asigur că știe de existența mea. Și cât de mult îmi mai plăcea plugin-ul de Winamp. Să vadă toată lumea ce gusturi muzicale fine am, cu ajutorul status-ului. Țin minte și acum cum un coleg de școală a vrut să se uite la ce nu trebuia și a împărtășit asta cu toată lista prin intermediul progrămelului.

Lasă-mi și mie ID-ul tău

A venit și prima zi de liceu. Și, odată cu asta, și cea mai mare infuzie de ID-uri. Ca să ne cunoaștem mai bine. Țin minte că se plimbau foi prin clasă pe care trebuia să ne trecem fiecare contactul de mess. O nebunie totală. Totul, absolut totul se petrecea pe mess. De la întâlniri, ieșit la fotbal, băute, teme pentru a doua zi, etc. Era colțișorul în care ne simțeam cel mai bine. Parcă și să vorbești cu o fată era mult mai ușor. Scăpai de ”stresul” de a sta față în față cu ea. Aici puteai gândi replica sau răspunsul și deveneai un veritabil Don Juan. Ce să mai, era de vis.

Oare câți ditre voi nu ajungeați seara acasă, deschideați mess-ul și aruncați un ochi asupra listei? Era un ritual nelipsit. ”Ia să văd cu cine mai vorbesc eu acum”. Să mă bag în seamă cu X? Sau poate cu Y. Ia să văd ce mai face fostul coleg de clasă care a ajuns acum la te miri ce liceu. Erai în permanență conectat. Și Mesenger avea grijă să nu te lase să uiți asta vreodată. Arhiva. O, Doamne.

Câte certuri legate de arhivă existau. Această amprentă online a persoanei care erai tu de fapt. Orice dispută se rezolva cu ”Îți arăt arhiva dacă nu mă crezi!”. Era forma absolută de justiție, arhiva asta. Te putea incrimina sau te putea absolvi de orice vină. Niște colege duseseră totul atât de departe încât veneau cu arhive scoase la imprimantă ca să își dovedească una alteia că nu s-au pupat cu nu știu ce băiat, de la nu știu ce clasă, pe nu știu ce bancă, din nu știu ce parc.

Bună. Ești pe mess?

O prietenie reușită începe de la primul salut. În 99% dintre cazuri, a doua replică după ce făceai cunoștință cu o anumită persoană era ”Dă-mi și mie ID-ul tău”. Ăsta era absolutul. Schimbai trei vorbe-n față și 200 pe Messenger. Pentru că astea erau vremurile. Am fost prima generație îndobitocită de online atât de tare încât uitasem cum să interacționăm față în față. ”Hei, ce faci? Ce te-am bătut aseară la pool =))))”. Țin minte că, odată, efectiv nu am ieșit în mall la biliard pentru că am preferat să economisesc bani și să-l joc online. Și, că tot veni vorba, atunci când ieșeam și stabileam regulile, aveam două variante: ”Ca pe mess” sau ”normal”. Prima variantă fiind cea mai facilă. Nimeni nu mai întreba nimic. Era suficient să spui ”ca pe mess” și fiecare știa exact ce are voie să facă și ce nu.

Ca să închei frumos, experiența Yahoo Messenger nu putea fi compeltă decât însoțită, din umbră, de Hi5. Alt monstru sacru al copilăriei și adolescenței mele. Facebook before it was cool. O rețea socială ca să completeze mess-ul. Cele mai des înâlnite comentarii pe Hi5 erau: ”ce bun@ ejt pysy” sau ”lasami ji mie idu tau”. Nu era nimic mai mult decât o unealtă pe care o foloseai ca să faci rost de Messenger-ul cuiva. Cel puțin pentru mine. Trei poze cu descrieri amuzante și eram ”good to go”. Pe vremea aceea nu erau like-uri, singura metodă de auto-validare fiind comentariile. Cu cât aveai mai multe cu atât erai mai tare.

poza
Din adolescența autorului, pe Hi5

Am intrat zilele astea din nou pe vechiul ID. Mă așteptam să găsesc lista goală. Bătea vântul, efectiv nimeni nu era online. Toate contactele înroșite de click-uri, pe vremuri, stăteau acum liniștite, așezate în ordine alfabetică, parcă așteptând să moară. Nu mai există nici pool. Nici ”IMviroments” nu mai poți încărca. Acest loc care a fost la un moment dat fereastra mea spre prieteni, spre bucurie, spre dragoste, spre dezamăgire, spre orice fel de sentiment imaginabil, stă cuminte în gri, precum un cimitir de la marginea orașului, la sfârșit de noiembrie. 

Clod_191 has signed out. Definitiv. Mulțumesc Yahoo Messenger!

Comentezi?

Aflat la început de drum în presă, lui Claudiu Râpan nu-i lipsește entuziasmul și ambiția. După ce și-a făcut junioratul la Gazeta Sporturilor, a decis să tatoneze și domeniul antreprenoriatului. Pasionat de sport din fire, el identifică o serie de similarități între atleți și antreprenorii aflați la început de drum pe piața startup-urilor românești. Cursa este la fel de dinamică în ambele domenii, și evident, la fel de acerbă.